ß
Frumoasa, bogata si cu o familie minunata, Angelina Jolie pare sa aiba tot ce isi doreste.
Exista, insa, cel putin un lucru pe care nu il are: prietenia altor femei.
Intr-un interviu acordat revistei Marie Claire, pe coperta careia apare in numarul din ianuarie, actrita a marturisit ca nu obisnuieste sa barfeasca sau sa faca tot felul de confesiuni prietenelor sale, care nici macar nu sunt prea multe. “Am cateva prietene, dar eu stau foarte mult pe acasa. Nu sunt foarte sociabila. Nu prea ies cu fetele, cum se zice, imi place mai mult sa petrec timpul liber acasa, cu familia".
“Daca ati observat, nici in filme nu prea eram inconjurata de femei, nu aveam prietene nici acolo”, recunoaste actrita in varsta de 36 de ani.
Actrita, regizoare si mama a sase copii, arata senzational pe coperta revistei Marie Claire. “Vorbesc, in schimb, foarte mult cu familia mea. Imi deschid sufletul in fata lui Brad. Nu stiu de ce nu am prieteni cu care sa-mi fac confidente. Brad e cam singura persoana cu care pot vorbi orice”.
Reputatia ei de femeie fatala ar putea fi unul din motivele pentru care celelalte femei nu tin neaparat sa se apropie de ea, scrie dailymail.co.uk. Si totusi, una din putinele prietene ale Angelinei este cantareata Gwen Stefani. Din cand in cand, se intalnesc cu totii, iar copiii lor se inteleg de minune. Angelina si Gwen sunt prietene inca din 1998. “Nu stiu cum, dar eu si Gwen am reusit sa ramanem insarcinate cam in acelasi timp”, se amuza Angelina.
“Brad mi-a facut viata mai frumoasa decat as fi crezut ca e posibil. Am construit o familie impreuna. El nu mai e doar dragostea vietii mele, este familia mea. Asta e o valoare foarte importanta pentru mine”, spune ea.
Noul film al Angelinei - "In the Land of Blood and Honey" – va fi lansat in Statele Unite pe 23 decembrie.
Lungmetrajul "In the Land of Blood and Honey" descrie drama unei femei musulmane din Bosnia, Ajla, interpretata de Zana Marjanovic, care se indragosteste de un barbat sarb, Danijel, interpretat de Goran Kostic.
In aceasta poveste de dragoste mai putin obisnuita, printr-o schimbare dramatica a destinului, Danijel devine gardian in inchisoarea in care este incarcerata Ajla, dupa ce bosniacii au fost capturati de sarbi, in timpul razboiului care a devastat Bosnia (1992 - 1995).
Foto: Getty Images
Gallery