ß
Cateva imagini care o infatiseaza pe fotomodelul scotian Amanda Hendrick (21 de ani) in bikini au fost interzise din pricina faptului ca aceasta este prea slaba.
Interdictia a venit imediat dupa ce Amanda Hendrick a fost declarata cea mai eleganta femeie din Scotia, informeaza Daily Mail.
Decizia interzicerii fotografiilor cu fotomodelul scotian in bikini a fost luata de Autoritatea pentru Standarde in Publicitate (ASA), din Marea Britanie, care considera imaginile "iresponsabile din punct de vedere social".
Autoritatea s-a sesizat dupa o plângere depusa de catre o persoana care a vazut fotografiile pe un site de moda, detinut de familia fostului prieten al Amandei Hendrick, Oli Sykes. Reprezentantii site-ului au confirmat ca fotografiile au fost sterse.
Carol Sykes, mama fostului prieten al fotomodelului, care lucreaza pentru compania de moda ce detine site-ul, a confirmat ca Amanda este slaba, dar sustine ca nu este anorexica: "Amanda este in mod sigur slaba, nu discutam acest lucru. Este fosta prietena a fiului meu, este o prietena a familiei de trei ani si a fost modelul companiei noastre pentru trei ani. O cunosc, nu este anorexica, dar tine o dieta foarte buna. Este slaba de la natura", a declarat ea.
Carol Sykes considera ca Amanda reprezinta un exemplu demn de urmat si ca interzicerea fotografiilor nu va stopa anorexia: "Cred ca lumea ar trebui sa aspire sa ajunga ca ea fiindca are o cariera stralucita si este sanatoasa din punct de vedere mental. Nu cred ca interzicerea fotografiilor va stopa anorexia, dar respect decizia, la fel ca si Amanda".
Autoritatea pentru Standarde in Publicitate si-a justificat decizia: "Consideram ca modelul este foarte slab, sub greutatea admisa in acele fotografii. In timp ce nu consideram ca imaginile cu bikini pot influenta negativ, concluzionam ca sunt iresponsabile din punct de vedere social".
Amanda Hendrick este in prezent reprezentata de agentia Select Model Management din Londra si de Glasgow's Colours. Niciuna dintre cele doua agentii nu a dorit sa comenteze interdictia ASA.
Gallery