Sotia presedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy, a nascut miercuri seara o fetita, la clinica Muette din Paris.
Potrivit unei surse din anturajul Carlei Bruni-Sarkozy, Prima Doamna a nascut in jurul orei "19.00-19.30 (20.00-20.30, ora Romaniei) si totul a fost bine ".
"Deocamdata nu se cunoaste prenumele fetitei", a declarat o alta persoana apropiata Primei doamne.
Este pentru prima data in istoria Frantei cand un presedinte aflat in exercitiu devine tata. Palatul prezidential a anuntat anterior ca nu va comunica pe tema nasterii acestui copil, scrie MEDIAFAX.
Presedintele Nicolas Sarkozy a fost in cursul dupa-amiezii, timp de o jumatate de ora, la clinica Muette, unde sotia sa a fost internata miercuri dimineata.
El a mers ulterior la Frankfurt, unde a participat la o reuniune cu cancelarul german Angela Merkel.
Sarkozy a parasit Germania la inceputul serii si a sosit la ora 23.00 (24.00, ora Romaniei) la clinica.
Nicolas Sarkozy s-a casatorit cu Carla Bruni, fost model, devenita apoi cantareata, la 2 februarie 2008, la cateva luni dupa divortul din 2007 de Cecilia Sarkozy.
In varsta de 56 de ani, el are trei fii cu cele doua foste sotii ale sale (Pierre, 26 de ani, Jean, 25 de ani, si Louis, 14 ani). El are de asemenea un nepot, Solal, fiul lui Jean, nascut in ianuarie 2010.
Carla Bruni-Sarkozy, in varsta de 43 de ani, are un fiu in varsta de 10 ani, Aurelien, al carui tata este profesorul de filosofie Raphael Enthoven.