
ß
Revista Vogue stârneste controverse odata cu lansarea noului numar al editiei italiene, pe coperta caruia pozeaza un model cu talia de doar 33 de centimetri.
Editia din luna septembrie a revistei italiene este dedicata stilului gotic si este realizata pentru a o onora pe Ethel Granger, femeia cu cea mai mica talie din lume, scrie dailymail.co.uk.
Modelul Stela Tennant apare pe coperta revistei purtând o jacheta neagra si având talia strânsa intr-un corset de doar 33 de centimetri. Modelul, care tine in mâna o foarfeca pregatita sa taie, este machiat si coafat in stil gotic si poarta in nas un cercel rotund.
Ethel Granger, care a decedat in anul 1982, inca detine recordul pentru cea mai mica talie modificata din lume, care masoara 33 de centimetri. De-a lungul vietii, femeia a purtat cercei tribali in nas, in obraji sau chiar in buze.
Coperta revistei va stârni cu siguranta multe controverse. Recent, Vogue Italia a fost obligata sa-si ceara scuze dupa ce a publicat un articol in care a scris ca cerceii in forma de inel sunt numiti "cercei de sclavi".
Gallery