
ß
Lumea cinematografiei europene este în doliu, după ce Emilie Dequenne, una dintre cele mai talentate actrițe belgiene, s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani.
Gallery
Emilie Dequenne a fost una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din Belgia, aceasta devenind celebră la doar 18 ani, cu rolul principal din filmul Rosetta, regizat de frații Dardenne. Performanța sa a fost recompensată cu premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes din 1999, iar filmul a câștigat prestigiosul trofeu Palme d’Or.
„A insuflat o vitalitate nebunească unui film care evolua deja cu 100 de kilometri la oră”, a declarat Gilles Jacob, fostul președinte al Festivalului de la Cannes.
Din păcate, actrița s-a stins din viață la doar 43 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. Emilie Dequenne a murit duminică seară, în Regiunea Pariziană, după ce a fost diagnosticată în 2023 cu un carcinom corticosuprarenal, o formă rară de cancer al sistemului endocrin. Boala, descoperită cu două luni înainte de anunțul public făcut de actriță, a progresat rapid și a ținut-o departe de platourile de filmare.
„Ce luptă înverșunată! Și pe care nu o alegi…”, scria actrița pe Instagram, pe 4 februarie, cu ocazia Zilei Internaționale a Luptei împotriva Cancerului.
În decembrie 2024, într-un interviu pentru TF1, mărturisea că boala devenise tot mai agresivă și că „nu mai avea să trăiască atât de mult pe cât se aștepta”. Deși a avut o perioadă de remisiune, cancerul a recidivat și a devenit incurabil.
Ultimele sale zile le-a petrecut în secția de îngrijiri paliative a Spitalului Gustave Roussy din Villejuif, fiind înconjurată de familie și cei apropiați.
Numeroși colegi de breaslă ai actriței au transmis mesaje emoționante în memoria actriței. Alex Lutz a declarat că „talentul și amabilitatea ei” îi vor lipsi, iar Alexandra Lamy a mărturisit: „Nu mai am cuvinte, ci doar tristețe”.
Foto: Getty Images