
ß
La aproape trei decenii de la moartea Prințesei Diana, noi detalii despre viața sa privată continuă să iasă la iveală. Fostul său iubit, James Hewitt, susține că fosta Prințesă de Wales a fost neînțeleasă și că a luat cu ea în mormânt secrete care, dacă ar fi dezvăluite, ar putea umple paginile unei cărți.
Gallery
Povestea de dragoste dintre Prințesa Diana și James Hewitt a fost una intensă, dar marcată de trădare. Cei doi s-au cunoscut în anul 1986, la o petrecere, iar Diana, care avea atunci 25 de ani, i-a cerut lui James Hewitt să-i dea lecții de echitație. Relația lor s-a transformat curând într-o idilă pasională, iar întâlnirile lor secrete au fost orchestrate de Paul Burrell, fostul majordom al prințesei.
James Hewitt a păstrat legătura cu Prințesa Diana prin scrisori zilnice și părea să fie confidentul ei în momentele dificile. Însă, anul în 1994, el a decis să împărtășească detalii intime ale relației lor în cartea „Princess in Love”, scrisă de Anna Pasternak.
Prințesa Diana a fost devastată de această trădare și a recunoscut public că s-a simțit foarte dezamăgită de gestul fostului său iubit. Dincolo de relația lor amoroasă, James Hewitt a fost martorul unor mărturisiri dureroase din partea Dianei.
Prințesa i-a vorbit despre problemele din căsnicia cu Prințul Charles, despre gelozia pe Camilla Parker Bowles și despre lupta cu bulimia. Potrivit Annei Pasternak, Diana căuta nu doar iubire, ci și apreciere, atât pentru femeia din ea, cât și pentru rolul său public.
Paul Burrell, unul dintre cei mai apropiați oameni ai prințesei, susține că James Hewitt știe multe dintre secretele pe care Prințesa Diana le-a dus cu ea în mormânt.
„El a cunoscut-o mai bine decât oricine și are informații care ar putea schimba tot ce credeam că știm despre ea”, a afirmat Paul Burrell.
Foto: Getty Images