ß
  • PRO TV
  • După mulți ani, Palatul Cotroceni se deschide pentru public. Acces gratuit în grădini, în curtea interioară, la biserică

După mulți ani, Palatul Cotroceni se deschide pentru public. Acces gratuit în grădini, în curtea interioară, la biserică

După mulți ani, Palatul Cotroceni se deschide pentru public. Acces gratuit în grădini, în curtea interioară, la biserică

Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, este un loc încărcat de istorie, iar de weekendul viitor, grădina, curtea şi interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise publicului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, vineri, deschiderea curţii şi a interiorului Palatului Cotroceni pentru cetăţeni, începând de săptămâna viitoare, el afirmând că este un semn de respect faţă de cetăţeni. Bolojan a declarat că accesul va fi liber în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni.

Potrivit stirileprotv.ro, Palatul Cotroceni va fi deschis publicului la fiecare final de săptămână de vineri până duminică între orele 10 și 18.00. Accesul este gratuit în curtea palatului, însă pentru a vizita saloanele oficiale și Muzeul Palatului Cotroceni trebuie să plătiți bilet de intrare. Din 21 martie, accesul publicului va fi permis în grădina interioară, amenajată cu alei, fântâni și zone verzi, în curte, dar și în Mănăstirea Cotroceni.

Ilie Bolojan: „Este un semn de respect față de cetățenii României și un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale”

„Cu prilejul anunțării programului pe care de săptămâna viitoare îl vom avea, în așa fel încât atât această grădină, cât și curtea și interioul Palatului Cotroceni să fie deschise pentru cetățeni. La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafață, inclusiv interioarele vor fi deschise cetățenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni. Este un semn de respect față de cetățenii României și un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale. Și cred că un pas de bază în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului”, a transmis vineri Ilie Bolojan într-o conferință de presă.

Președintele interimar a precizat că la fiecare final de săptămână, la Cotroceni vor fi prezenți și militarii Batalionului de Gardă.

„Un punct important este şi posibilitatea de a-i vedea pe militarii Batalionului de Gardă. Vor fi prezenţi la fiecare final de săptămână, în aşa fel încât copiii noştri să se poată inspira din această elită a Armatei Române”, a precizat preşedintele interimar Ilie Bolojan.

După Revoluția română din 1989 Palatul Cotroceni a devenit reședința oficială a Președintelui României. Președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu obișnuiau să deschidă Palatul Cotroceni pentru public cu ocazia zilelor lor de naștere și onomastice. Președintele Traian Băsescu a deschis palatul pentru public pentru prima dată pe 18 mai 2008, la un an de la referendumul care l-a confirmat în funcție

Sursa foto: Presidency.ro

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni