
ß
Andreea Marin este o mamă mândră, care își vede fiica studiind la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Violeta Bănică a fost acceptată la Universitatea Cornell, în cadrul College of Arts and Sciences, iar acum a sosit momentul mutării în campusul universitar.
Vedeta și-a însoțit fiica în campus, recunoscând că are o mulțime de emoții.
„Primii pași în campusul Cornell University din statul New York, unde am ajuns cu teamă, cu îndoieli, ca orice mamă care-și vede copilul zburând prea departe. Dar când am înțeles totul și am descoperit sistemul de învățământ superior de aici, șansele ce se deschid după studii și, mai ales, entuziasmul Violetei și zâmbetul larg de pe chipul ei, o liniște s-a așternut peste sufletul meu.
Ne-au întâmpinat colegii săi, care ne-au ghidat prin orașul pitoresc dedicat doar studenților, dascălilor și personalului academic. Natură cât vezi cu ochii, dealuri verzi și poduri peste cascade, ca într-o poveste. Biblioteca botezată Harry Potter. Clădiri de studiu cu o istorie impresionantă, săli de spectacole dedicate artei sau sportului. Dascăli care inspiră.
Un loc în care ajungi cu greu, după ani de muncă, dar unde ai șansa să construiești cărămidă peste cărămidă viitorul tău, care depinde în fiecare clipă, mai ales, de dăruirea și munca studentului.
Dumnezeu să ne țină pe toți sănătoși și în pace, ca să putem avea grijă, în liniște, de ceea ce depinde de noi.”
Gallery
Fondată în 1865, Universitatea Cornell este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din lume, parte a exclusivistului grup Ivy League. Situată în Ithaca, New York, universitatea se remarcă prin excelență academică, inovație și diversitate.
Cornell oferă peste 4.000 de cursuri prin intermediul celor 14 colegii și școli, acoperind domenii variate, de la inginerie și afaceri la medicină și științe sociale. Printre cele mai renumite programe se numără Școala de Drept, Școala de Afaceri SC Johnson și Colegiul de Inginerie.
Universitatea este recunoscută pentru cercetările sale de pionierat, având zeci de laureați ai Premiului Nobel printre absolvenți și profesori. De asemenea, Cornell este lider în domenii precum inteligența artificială, biotehnologia și sustenabilitatea.
Andreea Marin a dezvăluit, într-un interviu anterior, sacrificiile și munca intensă pe care ea și fiica sa le-au depus pentru ca Violeta să studieze la o universitate de prestigiu:
„În ziua de azi, nu mai e ca pe vremuri. Acum, ea se pregătește de ani de zile. Se face un dosar uriaș, cu o mulțime de informații. Te analizează ca om, în toată complexitatea ta, pe o perioadă lungă de timp. Nu poți trișa. În acel dosar e totul despre tine. Mi se pare foarte complicat", a spus Andreea Marin, în podcastul lui Jorge.
Vedeta a recunoscut că întregul proces de admitere i s-a părut extrem de dificil:
„Mi s-a părut foarte complicat acest demers, pe care l-a început acum doi ani, pentru a ajunge la punctul final de acum. În ziua de azi, eu nu cred că aș mai putea intra la o facultate din străinătate cu cerințe atât de complexe. Violeta își dorește asta, dar niciodată nu știi unde vei reuși, așa că aplici la mai multe universități – 10, 15 – și vezi unde ești acceptat.
Munca este foarte laborioasă, iar unele lucruri depind și de părinți. A trebuit să mă implic și mi s-a părut extrem de greu. Nu am fost tentată să îi spun „nu”, dar m-am îngrijorat, așa cum e firesc.”
Procesul de admitere la universitățile din Statele Unite este mult mai complex decât un simplu examen și include:
✅ Testele de limbă: Candidații non-anglofoni trebuie să susțină examene precum TOEFL sau IELTS pentru a-și demonstra competențele în limba engleză.
✅ Echivalarea notelor: Notele academice trebuie transcrise și echivalate conform standardelor americane.
✅ Testele standardizate (SAT/ACT): Unele universități cer aceste teste pentru a evalua gândirea critică și abilitățile matematice.
✅ Eseurile de admitere: Candidatul trebuie să scrie eseuri personale și motivaționale, care reflectă povestea sa unică.
✅ Activitățile extracurriculare: Universitățile pun accent pe voluntariat, proiecte personale, leadership, realizări artistice sau sportive.
✅ Scrisori de recomandare: De obicei, sunt necesare 2-3 scrisori din partea profesorilor sau mentorilor.
✅ Interviuri: Unele universități oferă interviuri opționale, pentru a evalua mai bine candidatul.
✅ Costuri și burse: Taxele pot depăși 50.000 USD/an, dar universitățile de top oferă burse generoase, bazate pe merit sau pe situația financiară a familiei.