
ß
Meghan Markle a răspuns indirect la criticile dure venite din partea tatălui său, Thomas Markle, după lansarea documentarului ei pe Netflix. În loc să intre într-un schimb de replici publice, Ducesa de Sussex a ales să sublinieze reacțiile pozitive ale fanilor față de emisiunea sa.
Gallery
În urma declarațiilor acide făcute de tatăl său, Meghan Markle nu a oferit un răspuns direct, dar a folosit rețelele sociale pentru a evidenția aprecierile primite din partea publicului.
Pe Instagram, la story, Meghan Markle a distribuit clipuri video ale unor fani care au recreat rețete prezentate în documentarul ei, „With Love, Meghan”. „Îmi place să văd cât de inspirați sunteți de «With Love, Meghan». Continuați să faceți lucruri minunate”, a scris ea în dreptul imaginilor.
Această mișcare subtilă, dar calculată, arată că ducesa a ales să se concentreze pe susținerea primită, în loc să răspundă acuzațiilor tatălui său.
Într-un interviu acordat publicației The Mail on Sunday, Thomas Markle a atacat direct proiectul fiicei sale, susținând că Meghan Markle nu este autentică și că aparițiile sale sunt forțate.
„Din păcate, Meghan nu a fost niciodată autentică. Trebuie să se gândească la tot ce face. Nu este spontană. Tot ce spune este planificat și repetat. Mă face să râd pentru că îi cunosc toate expresiile. Știu când se preface pentru camere. Se străduiește atât de mult să fie perfectă, încât se încordează de fiecare dată când este filmată”, a spus Thomas Markle.
Relația tensionată dintre Meghan Markle și tatăl său este de mult timp un subiect de discuție publică, problemele dintre ei fiind evidențiate încă din 2018, înainte de nunta ei cu prințul Harry.
foto: Getty Images