
ß
Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Vasile Bănescu, Alexandru Călinescu și Nicu Gavriluță, alături de alți intelectuali de marcă și lideri ai gândirii contemporane, se întâlnesc la Iași, la Conferințele Creativității, un eveniment-far al Romanian Creative Week (RCW). Între 14 și 25 mai 2025, capitala Moldovei devine punctul de confluență al marilor voci ale culturii și inovației, în cadrul celei de-a cincea ediții a RCW – cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană.
Conferințele Creativității, parte a noului pilon Educație al ARC 2025, aduc în acest an o serie de evenimente cu concepte în premieră națională. Între acestea, „Muzica și Dionisiacul. O interpretare a lumii moderne”, conferința-maraton care va fi susținută de H.R. Patapievici, promite o experiență interactivă, care îmbină dialogul scriitorului cu publicul, audiția de muzică de calitate și momente de rafinament culinar.
Ediția aniversară a RCW 2025 marchează lansarea Pilonului Educație, cea de-a opta dimensiune a evenimentului, alături de Arts, Content Creations, Creative Entrepreneurship, Design, Innovation & Digital, New Media, Sustainability & Creative Communities. Această inițiativă reafirmă misiunea RCW de a sprijini dialogul interdisciplinar, de a forma generații menite să înțeleagă complexitatea lumii și de a transforma România, prin cele peste 200 de evenimente ale RCW, într-un veritabil hub cultural european.
Conferințele Creativității
14 MAI 2025 – „Democrația ideilor”
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași (Orele 17:00 - 18:30)
Scriitorii și profesorii IOAN STANOMIR și RADU VANCU vor explora rolul gândirii critice și al libertății intelectuale în evoluția democrației. Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-iasi-conferintele-creativitatii-ioan-stanomir-radu-vancu-democratia-ideilor-109255/
15 MAI 2025 – „Cultura dialogului” - Sala Senatului a Universității „Al. I. Cuza” Iași (Orele 11:00 – 13:00)
Teologul VASILE BĂNESCU, profesorii ALEXANDRU CĂLINESCU ȘI NICU GAVRILUȚĂ, alături de jurnalistul CĂTĂLIN HOPULELE, redactor-șef al publicației Ziarul de Iași, vor analiza impactul dialogului public într-o societate tot mai fragmentată. Evenimentul este dedicat studenților de la facultățile de Litere, Filosofie și Științe Social-Politice, Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă și Teologie Romano-Catolică din cadrul UAIC. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
16 MAI 2025 – „Despre literatură” - Cinema Victoria Iași (Orele 18:00 - 19:30)
Scriitorul MIRCEA CĂRTĂRESCU, într-un splendid eveniment dediat literaturii, urmat de un dialog cu publicul ieșean. Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-iasi-conferintele-creativitatii-mircea-cartarescu-despre-literatura-107974/
17 MAI 2025 – „Muzica și dionisiacul. O interpretare a lumii moderne” - Cinema Victoria Iași (Orele 14:00 - 17:30)
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, într-o conferință-maraton cu și despre muzică, filosofie, umanitate și frumusețea de a trăi înconjurat de artă. Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-iasi-conferintele-creativitatii-h-r-patapievici-muzica-si-dionisiacul-o-interpretare-a-lumii-moderne-107976/
Ioana Nicolaie, în dialog cu liceenii
Scriitoarea IOANA NICOLAIE și-a dat întâlnire cu liceenii claselor a IX-a și a XI-a de la Colegiul Național Iași, pe 16 mai 2025, la un eveniment literar deosebit. Întâlnirea intitulată „Literatura ca lume”, un dialog captivant despre literatura contemporană, imaginație și puterea cuvintelor, organizată de RCW și coordonată împreună cu prof. Lavinia Ungureanu, va oferi un cadru interactiv și inspirational pentru elevi, în care literatura prinde viață prin dialog și reflecție.
Workshop de dezvoltare a carierei, pentru elevi
Elevii claselor a XI-a de la Colegiul Național Iași vor participa, gratuit, în zilele de 22 și 23 mai 2025, la un eveniment inedit de consiliere în carieră, organizat de Romanian Creative Week în colaborare cu Asociația Ascendis. Cu ajutorul testului Harrison Assessments, cel mai avansat instrument psihometric la nivel global, liceenii ieșeni vor afla ce carieră li se potrivește cel mai bine. Prin sesiuni de consiliere individuală și rapoarte detaliate, aceștia vor primi ghidaj personalizat pentru a lua decizii informate despre viitorul lor profesional.
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, mai mult de 100 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative. Ediția din 2024 a RCW a adunat la Iași un milion de spectatori, în cele 12 zile care au însemnat 1.000 de artiști și peste 200 de evenimente: zeci de expoziții de pictură, sculptură, fotografie, festivaluri de teatru, de film și de dans, zeci de show-uri de fashion, peste 100 de designeri la secțiunile Romanian Designers și RFW Platform, spectacole de arte vizuale, concerte, tabere de creație muzicală, conferințe și workshop-uri.