ß
A fost înzestrată cu o frumusețe ireală, iar acum calcă pe urmele celebrilor ei părinți și debutează ca actriță după ce a primit rolul principal în serialul „The Leopard”. Deva Cassel a făcut furori pe covorul roșu, la brațul noului ei iubit.
Gallery
Deva are 20 de ani și doi părinți faimoși în întreaga lume. Este fiica superbei Monica Belluci și a șarmantului Vincent Cassel. Tânăra, care e de o frumusețe ireală, a început să cocheteze cu modellingul de la o vârstă fragedă, iar acum aspiră la o carieră la Hollywood.
Primul pas l-a făcut deja, iar rolul din seria „The Leopard” nu i-a adus doar recunoaștere și aprecieri, ci și un nou iubit. Deva și actorul italian Saul Nanni s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Cei doi au pozat împreună la premiera serialului care a avut loc la Teatro Dell' Opera din Roma, Italy. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus).
Deva a luat cu asalt lumea modellingului în 2021, după ce și-a făcut debutul ca model oficial și ambasador al mărcii Dolce & Gabbana.
În iulie 2021, Deva a apărut pe coperta Vogue Italia alături de mama sa. De atunci, ea a continuat să lucreze pentru D&G și a devenit imaginea Cartier și Dior. La 19 ani, a realizat al doilea pictorial pentru Vogue. Deva a pozat provocator, cu alură de femme fatale, la fel cum poza mama ei în tinerețe.
Într-un interviu pentru celebra publicație, Deva a mărturisit că nu s-a simțit confortabil când mulți au spus că succesul ei se datorează părinților ei celebri.
„Am crescut cu această aură de „nepotism”, fiind considerată o privilegiată. În adolescență am fost comparată constant cu mama (@monicabellucciofficiel). O iubesc, dar am suferit puțin, aș fi ipocrită să vă spun că nu a fost o povară. Acum se simte din ce în ce mai puțin. Să ajungi singură pe această nouă copertă e ca și cum ai spune lumii: iată, asta am de oferit”, a declarat atunci tânăra.
Fotografii: Getty Images
CITEȘTE ȘI: