
ß
Postul Paștelui a început, luni, 3 martie. Postul Mare este cel mai greu post din cele patru de peste an și durează șapte săptămâni, până pe data de 19 aprilie.
Perioada Postului înseamnă, pe lângă rugăciune, și abținerea de la o parte din alimente: lactate, carne și ouă. Ca în orice post, există și câteva dezlegări la pește, dar nu la fel de multe ca în celelalte posturi, deoarece este cel mai dur dintre toate.
În perioada postului, credincioșii sunt îndemnați să renunțe la alimentele de dulce, la petreceri și la gândurile negative și să se axeze pe rugăciune și pe faptele bune pe care le pot face.
Postul Paștelui comemorează perioada în care Iisus Hristos a postit și a stat în pustie, unde s-a rugat timp de 40 de zile. „Este bine, ca, în această perioadă, creștinii să meargă să se spovedească și să se împărtășească”, a declarat un preot, conform Digi 24.
În cadrul Bisericii Ortodoxe, au fost stabilite anumite zile în care credincioșii au dezlegare la pește, acesta fiind aliment de dulce pe care îl pot consuma. Deoarece este cel mai important post din timpul anului, care precede sărbătoarea Învierii Domnului, doar două zile au fost alese pentru dezlegarea, și anume, 25 martie (Buna Vestire) și 13 aprilie (Duminica Floriilor).
Mai mult decât atât, preoții îi îndeamnă pe credincioși să ia parte la cât mai multe slujbe, să se roage și să se căiască pentru păcatele lor, în speranța că acestea vor fi iertate.
Sursa foto: Shutterstock