
ß
O femeie a urcat împreună cu fiica sa, în vârstă de opt ani, pe o pârtie din stațiunea montană Predeal. Cele două voiau să coboare pe schiuri, dar după ce a constatat cât de abruptă este pârtia, mama a făcut un atac de panică. Femeia a cerut ajutor, iar un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul şi le-a preluat pe cele două.
Femeie însoţită de fiica ei de 8 ani au închiriat echipament de schi şi au urcat cu telescaunul cu intenţia de a coborî pe Pârtia Cocoşul.
"Patrula de jandarmi aflată ieri în serviciu pe pârtiile din Stațiunea Predeal a fost sesizată de personalul unui centru de închirieri echipamente de schi care le-a relatat colegilor noștri că o femeie însoțită de fiica ei de 8 ani au închiriat echipament de schi și au urcat cu telescaunul cu intenția de a coborî pe Pârtia Cocoșul.
Ajunse în vârf cele două persoane au făcut atac de panică realizând că pârtia este mult mai abruptă decât se așteptau, condițiile meteo erau de asemenea nefavorabile (vânt puternic, ninsoare abundentă și ceață densă) și nu pot coborî pe schiuri. Cele două turiste au luat legătura cu personalul centrului de închirieri, personal care a cerut sprijinul jandarmilor.
Colegii noștri au ajuns cu operativitate la turiste, care erau vizibil panicate, cu o ușoară hipotermie, dar fără probleme serioase de sănătate și le-au coborât în siguranță cu un snowmobil la baza pârtiei."
Jandarmeria face apel la toţi schiorii care aleg pârtiile din judeţul Braşov, „să-şi evalueze corect aptitudinile si cunoştinţele, să schieze acolo unde se simt pregătiţi, să acorde o atenţie sporită copiilor şi siguranţei acestora”.
Ce este atacul de panică
Atacurile de panică sunt episoade bruşte de anxietate intensă care declanșează reacții fizice severe, fără să existe un pericol real, sau disproporţionate faţă de pericolul perceput. Acestea pot apărea pe neașteptate sau în anumite contexte bine definite. Durata unui atac de panică este, de obicei, scurtă, atingând apogeul în câteva minute, dar experiența poate fi profund tulburătoare.