ß
Gene Hackman a fost găsit decedat, miercuri, 26 februarie, împreună cu soția și cu câinele lor, în locuința din New Mexico. Poliția a confirmat decesul la scurt timp după miezul nopții, însă nu a făcut nicio declarație cu privire la ora și data la care tragedia a avut loc.
Gallery
În urmă cu ceva timp, Gene Hackman a acordat un interviu tulburător, în care a povestit care este cea mai mare temere a sa în ceea ce privește momentul în care avea să plece din această lume.
Actorul în vârstă de 95 de ani a fost găsit fără suflare, în casa lui din New Mexico. Soția lui, în vârstă de 64 de ani, dar și câinele acestora au fost și ei găsiți fără viață, în aceeași locuință. Gene Hackman s-a retras din lumea actoriei, în urmă cu mai bine de două decenii, alegând o viață liniștită, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat.
În anul 2004, Gene Hackman a vorbit, în cadrul unui interviu, despre modul în care se temea că ar putea muri. Declarațiile au fost făcute după ce acesta mărturisise că fusese operat, pentru a i se desfunda arterele blocate, suferind de probleme cardiace, inclusiv de angină severă.
În cadrul interviului oferit lui Larry King, Gene Hackman a recunoscut că se temea de moarte și încerca să aibă grijă de familia lui cât de bine putea: „Încerc să am grijă de mine. Nu prea am temeri. Am frica normală de a muri - știi, cred că toți ne gândim la asta, mai ales când ajungi la o anumită vârstă.
Vreau să mă asigur că soția mea și familia mea sunt îngrijite. În afară de asta, nu am prea multe temeri”.
Sursa foto: Getty Images