
ß
Sărbătoare mare în familia Hagi! Ianis Hagi va deveni tătic. Elena, soția sa, este însărcinată cu un băiețel, potrivit gsp.ro.
Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani. Cuplul s-a căsătorit civil în 2023, chiar în ziua de Crăciun, iar nunta au făcut-o în vara anului 2024, chiar în ziua finalei Campionatului European.
Ianis Hagi și Elena Tănăse duc o viață discretă și rareori apar la evenimente. Acum, la aproximativ 7 luni de la nuntă, Elena Hagi este însărcinată și va deveni mămică de băiat în viitorul apropiat.
View this post on Instagram
Ianis Hagi va deveni tată de băiat
Astfel, Gică și Marilena Hagi vor deveni bunici pentru prima dată. Regele, care a împlinit recent 60 de ani, a avut o primă reacție după ce s-a aflat marea veste: "Ce a fost nevoie ați auzit, de acum încolo așteptăm momentul. Când va fi, probabil că vom vorbi mai concret și o să pot să zic mai multe. Vă dați seama că sunt fericit! Deocamdată mă gândesc la Farul și ce avem noi până în vară.Apoi, când o să fie mai aproape, o să putem să comentăm mai multe. Sănătate să fie și Dumnezeu să-i ocrotească", a fost reacția lui Gică Hagi, într-o conferință de presă, potrivit digisport.ro.
Ianis Hagi a mărturisit că îşi doreşte în curând şi copii. „Nu mi-ar fi greu! O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut. Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu. Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place!Eu sunt conștient de statutul meu și am o responsabilitate. Ușor n-a fost mereu, că poate n-am putut la 11-12-13 ani să fac toate năzbâtiile pe care le făceau alți copii. A trebuit să fiu mai calculat. Copiii nu gândesc de două ori, eu a trebuit să fac asta”, a declarat în trecut Ianis Hagi, pentru prosport.ro.
View this post on Instagram
Ianis Hagi a dat lovitura în domeniul imobiliar
Ianis Hagi a investit o sumă frumoasă de bani într-unul dintre proiectele imobiliare din nordul Capitalei. Acesta a achiziționat mai multe apartamente, implicându-se, în acest fel, într-un proiect în care Gică Popescu, Dan Petrescu și Cristina Neagu se numără printre ambasadori. Prețurile imobilelor nu sunt pentru oricine, însă investiția este una prosperă. Pentru un studio, prețurile încep de la 70.000 de euro, iar un penthouse cu patru camere poate ajunge și la 550.000 de euro.