ß
Kadance Fredericksen, câștigătoarea unui concurs de Miss, în vârstă de 18 ani, a murit într-un accident de mașină în Floridac, la începutul acestei săptămâni.
Kadance conducea în regiunea Santa Rosa luni, 17 februarie, când „din motive necunoscute” mașina ei a trecut linia continuă și s-a izbit frontal de o remorcă. Tânăra a murit pe loc.
Mama ei, Lisa Fredericksen, o descrie ca fiind „cea mai bună persoană” care „și-a dorit doar ca toată lumea să fie fericită”, potrivit people.com.
Kadance mai avea puțin și ajungea acasă. „Era la trei minute de acasă”, spune Lisa, menționând că nu înțelege ce a determinat-o pe Kadance să vireze.
„Nu am idee ce s-a întâmplat”, adaugă Lisa, care spune că nu era acasă la acel moment, dar fiica ei cea mare, care locuiește alături, a aflat despre accident de la Poliție.
Tânăra fusese acceptată la nouă colegii și dorea să devină medic veterinar. Cu doar o zi înainte de accident, Kadance a trecut interviul și a obținut bursa prezidențială - o bursă completă la Universitatea de Stat din Mississippi.
O anchetă rămâne în derulare.
Kadance a suferit abuzuri în copilărie. Ea a fost adoptată de Lisa în 2017 – iar decizia de a intra în lumea concursurilor de frumusețe a venit „după ani de terapie”, potrivit spuselor mamei.
„A venit într-o zi acasă și mi-a spus: „Mamă, pot să particip și eu la un concurs de frumusețe? Și am spus: Ei bine, da, dar să știi că trebuie să vorbești în fața oamenilor. Pe atunci ea nu prea vorbea mult”, povestește Lisa. "Și a făcut-o. Și-a cumpărat o rochie ca de prințesă. Nu a câștigat atunci nimic, dar i-a plăcut”, a continuat Lisa.
Reprezentanta Miss Okaloosa County Teen a visat să devină medic veterinar și avea propria ei organizație de caritate, Kada's Promise. Aceasta donează ursuleți și pături copiilor aflați în plasament, adăposturi pentru persoane fără adăpost și alte cauze, potrivit site-ului web al organizației.
Familia va respecta moștenirea lăsată de Kadance. Pentru înmormântarea de sâmbătă, 22 februarie, au rugat oamenii să aducă ursuleți și să doneze pe site-ul organizației de caritate sau pe GoFundMe.
Kadance, care a concurat pentru coroana Miss Florida Teen SUA și a deținut și titlul Miss Okaloosa County Teen, a fost amintită de familia ei de Miss Florida și Teen Florida USA:
„Comunitatea noastră de concurs a pierdut un suflet frumos – unul care a fost o adevărată lumină în această lume. Era ambițioasă, motivată, bună și un lider printre surorile ei din concurs”, au spus aceștia într-un comunicat. „Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia ei, prietenii și toți cei au cunoscut-o. Fie ca noi să-i onorăm memoria, ducând mai departe lumina pe care ea a împărtășit-o lumii și comunității noastre de concurs din Florida”.
Sursă foto: Instagram
Citește și:
Vezi și: