
ß
Felician Mureșan s-a stins din viață în urmă cu puțin timp, chiar pe Aeroportul Otopeni! Artistul se pregătea să plece la Muntele Athos, însă când să intre în aeronavă, acesta s-a prăbușit subit. Ce mesaj a putut să transmită cu doar câteva momente înainte de tragedie!
Gallery
Doliu imens în lumea artiștilor din România! Celebrul tenor orădean Felician Mureșan s-a stins din viață subit, la doar 43 de ani, chiar pe Aeroportul Otopeni. Acesta aștepta să zboare spre Muntele Athos, însă înainte de îmbarcarea în aeronavă s-a prăbușit. Felician Mureșan se afla alături de câțiva colegi și era foarte încântat de ceea ce urma să se întâmple, însă nu a mai apucat să se bucure de experiență.
Conform primelor informații, tenorul ar fi făcut infarct, însă cercetările continuă pentru a putea fi stabilită cu exactitate cauza reală a morții.
În urma sa, tenorul Felician Mureșan a lăsat trei copii orfani de tată, dar și o comunitate imensă de oameni care l-au apreciat de-a lungul carierei sale. Filarmonica de Stat din Oradea a transmis un mesaj dureros pe Facebook, acolo unde fanii artistului și-au exprimat regretul față de pierderea lui.
”Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenorul Felician Mureșan, născut pe 10.02.1982.
Felician a fost un artist de o sensibilitate aparte, cunoscut pentru natura sa rezervată și discreția cu care se exprima. Deși prezența lui pe scenă era subtilă, vocea caldă și autentică a reușit să transmită emoții sincere și să îmbogățească fiecare interpretare. În anii petrecuți alături de noi în Corul Filarmonicii de Stat Oradea, a lăsat o amprentă unică, demonstrând că talentul adevărat se măsoară nu doar prin spectaculozitate, ci și prin modestie și autenticitate.
Ne vor lipsi profund umilința și rafinamentul său, iar amintirea lui va rămâne veșnic vie în inimile noastre. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Felician”, a transmis Filarmonica de Stat Oradea, pe Facebook.
Cu puțin timp înainte de a-și da ultima suflare, Felician Mureșan a distribuit pe contul său de Facebook o fotografie cu aeronava în care urma să urce și care avea să îl ducă în Grecia, la Muntele Athos. (VEZI IMAGINEA ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS)
Foto: Facebook