ß
  • PRO TV
  • Curtea Veche Publishing anunță concursul de manuscrise „crime drama”. Câștigătorul, anunțat la Gaudeamus și premiat de ProTV

Curtea Veche Publishing anunță concursul de manuscrise „crime drama”. Câștigătorul, anunțat la Gaudeamus și premiat de ProTV

Curtea Veche Publishing anunță concursul de manuscrise „crime drama”. Câștigătorul, anunțat la Gaudeamus și premiat de ProTV

După două ediții Book to Screen – Bun de filmat!, desfășurate în cadrul Bookfest 2024 și Les Films de Cannes à Bucarest 2024, unde PRO TV a acordat premiul De la Carte la Film, Curtea Veche Publishing organizează concursul de manuscrise „crime drama”.

Câștigătorul va fi anunțat în cadrul Gaudeamus București 2025, iar manuscrisul său va fi publicat de Curtea Veche Publishing. Mai mult, PRO TV va oferi autorului un contract de opțiune pentru dezvoltarea unei adaptări pentru micul ecran.

Curtea Veche Publishing caută manuscrise care să aibă o poveste captivantă, o intrigă puternică și personaje bine dezvoltate, dorind să descopere autori care pot construi suspans și imagini memorabile. Originalitatea și o abordare inovatoare a subgenului sunt încurajate.

Ne bucurăm să susținem acest concurs care își propune să ajute la dezvoltarea unui gen literar, la promovarea excelenței în scrisul de roman crime, polițist și mister, oferind o platformă atât pentru autorii consacrați, cât și pentru cei la început de drum. Criteriile se concentrează pe originalitatea, calitatea scriiturii și inovarea genului. Sprijinind acest tip de concurs și oferind posibilitatea transpunerii în mediul audiovizual, sperăm să ajutăm la descoperirea de voci care pot aduce noi perspective și creativitate genului crime drama în poveștile pe care le oferim publicului larg“, a declarat Gabriela Iacob, Head of Scripted Content la PRO TV.

Autorii care doresc să se înscrie o pot face în două etape:

Etapa 1 – Trimiterea unei prezentări a cărții și a unei mostre de scris (care poate să fie din romanul propus sau dintr-o proză publicată anterior)

Prezentarea trebuie să cuprindă:

Logline narativ – ce se întâmpă în poveste (max. 400 de caractere)

Logline conceptual – despre ce vorbește povestea (max. 400 de caractere)

Prezentare detaliată (max. 4 000 de caractere)

Prezentările și fragmentul vor fi trimise pe: [email protected]

Deadline: 7 aprilie 2025

Etapa 2: Trimiterea manuscrisului

Criteriile de eligibilitate pe care propunerile trebuie să le îndeplinească sunt: să nu mai fi fost publicate anterior (indiferent de formă), să aibă minimum 300 000 de semne (caractere și spații), typeface Times New Roman, font 12, aliniere 1,5 rânduri și să conțină diacritice. Pe lângă manuscrisul integral, formularul de înscriere trebuie completat și de o scurtă prezentare a cărții (cu mențiunea: „Pentru concurs crime drama“) și un CV al autorului.

Pentru înscrierea manuscriselor romanelor crime drama, autorii trebuie să folosească exclusiv formularul dedicat: https://wkf.ms/3VRfcCN. Fiecare autor va putea aplica cu un singur manuscris.

Deadline: 12 noiembrie 2025

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni