ß
Prințul William trece prin momente cumplite, după ce o persoană apropiată acestuia și soției sale a murit din cauza cancerului.
Gallery
Prințul William este în doliu. Viitorul rege al Marii Britanii a pierdut una dintre persoanele apropiate. La vârsta de doar 47 de ani, Zach Stubbings a murit din cauza cancerului, după ce s-a luptat mai bine de zece ani cu boala nemiloasă.
Zach Stubbings a fost sergent de zbor în cadrul Royal Air Force și instructor pentru prințul William. În urmă cuceva timp, a fost diagnosticat cu boala Kahler, cunoscută drept mielom multiplu, fiind un tip de cancer al măduvei oaselor.
Sergentul de zbor a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu 12 ani, iar medicii i-au mai dat doar un deceniu de trăit. Cu toate acestea, a reușit să trăiască până la începutul anului 2025, lăsând, însă, o durere imensă în sufletele celor apropiați.
Conform presei din străinătate, Zach Stubbings s-ar fi îmbolnăvit și din cauza condițiilor în care a fost nevoit să lucreze, după ce a inhalat, în număr foarte mare, gaze de eșapament toxice de la elicopterele pe care le pilota.
Sergentul, care era tată a trei copii, a fost însurat cu Anna-Louise, o femeie care și-a pierdut primul soț și copilul, în anul 2015, în urma unui accident. Acesta era descris de colegi ca fiind „un tip plin de viață”, moartea acestuia reprezentând un adevărat șoc pentru cei apropiați lui.
Moartea acestuia a reprezentat „încă o lovitură masivă” pentru Anna-Louise, care spera ca, după pierderea primului soț și al copilului, să nu mai treacă niciodată printr-o asemenea traumă.
Sursa foto: Getty Images