ß
  • PRO TV
  • Sebastian Stan și iubita sa, Annabelle Wallis, apariție superbă împreună, pe covorul roșu de la Premiile BAFTA. Cum i-au surprins paparazzii

Sebastian Stan și iubita sa, Annabelle Wallis, apariție superbă împreună, pe covorul roșu de la Premiile BAFTA. Cum i-au surprins paparazzii

Sebastian Stan și iubita sa, Annabelle Wallis, apariție superbă împreună, pe covorul roșu de la Premiile BAFTA. Cum i-au surprins paparazzii

Sebastian Stan a avut o apariție impecabilă la prestigioasele premii ale Academiei Britanice de Film. Actorul româno-american, nominalizat la categoria „Cel mai bun actor”, a pășit pe covorul roșu alături de iubita sa, Annabelle Wallis.

Îmbrăcat elegant într-un costum accesorizat cu papion, Sebastian Stan a atras toate privirile, iar Annabelle a fost strălucitoare într-o rochie metalică, decoltată. Cei doi păreau extrem de relaxați și s-au bucurat de moment, fiind surprinși de paparazzi glumind și amuzându-se împreună.

​Sursa foto: Profimedia

Un cuplu discret, dar solid

Sebastian Stan și Annabelle Wallis formează unul dintre cele mai frumoase și discrete cupluri de la Hollywood. Rareori vorbesc despre relația lor, însă actorul de origine română a făcut un gest romantic la Globurile de Aur, menționând-o pe Annabelle în discursul său de acceptare a premiului pentru „Cel mai bun actor într-un film comedie/musical”. Pe scenă, acesta a declarat emoționat: „Annabelle, te iubesc!”

Gallery

​Relația lor a fost descoperită de paparazzi în mai 2022, când au fost văzuți împreună la petrecerea organizată de Robert Pattinson, în New York. Ulterior, au fost surprinși la diverse evenimente publice, inclusiv la Festivalul de Film de la Cannes din 2024. Deși evită să discute despre povestea lor de dragoste, gesturile lor sugerează o legătură puternică.

Cine este Annabelle Wallis?

Annabelle Wallis este o actriță talentată, cunoscută mai ales pentru rolul lui Grace Burgess din serialul Peaky Blinders, unde a fost marea iubire a lui Thomas Shelby. De asemenea, a jucat în The Tudors, unde a interpretat-o pe Jane Seymour, una dintre soțiile regelui Henric al VIII-lea.

Pe marele ecran, Wallis a impresionat în producții de succes precum Annabelle (2014), The Mummy (2017), Malignant (2021) și Silent Night (2021). În plus, a fost ambasadoare a brandului de lux Cartier și a împrumutat vocea inteligenței artificiale Zora din Star Trek: Discovery.

​Sursa foto: GETTY IMAGES

Nominalizare la Premiile BAFTA și OSCAR

Sebastian Stan este nominalizat la Premiile BAFTA pentru interpretarea sa din filmul The Apprentice, unde joacă rolul lui Donald Trump. Aceeași interpretare i-a adus și o nominalizare la Oscar.

În ciuda recunoașterii criticilor, actorul și-a exprimat îngrijorarea că filmul nu va avea un impact major, având în vedere nemulțumirea fostului președinte față de modul în care este portretizat. Pelicula explorează începuturile lui Trump în domeniul imobiliar, în New York-ul anilor ’70 și ’80.

Stan a fost recompensat cu Virtuosos Award la Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara și a declarat că este încântat să joace într-un film românesc. În viitorul lungmetraj Fjord, regizat de Cristian Mungiu, actorul va vorbi în limba română, un aspect care îl entuziasmează profund.

Deși The Apprentice nu a avut un succes comercial răsunător, filmul a fost apreciat de critici, iar Sebastian Stan consideră că alegerile prezidențiale recente din SUA au influențat performanța box office-ului. Cu toate acestea, actorul este recunoscător pentru recunoașterea muncii sale:


"Mulți mi-au spus: «Nu vei câștiga niciodată nimic pentru acest rol». Dar uneori nu e vorba doar despre asta. Am simțit că este important”, a declarat el la Santa Barbara.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni