
ß
Tom Cruise și Ana de Armas au fost surprinși împreună la Londra, de Ziua Îndrăgostiților, ceea ce a alimentat speculațiile despre o posibilă relație între cei doi actori de la Hollywood.
Cei doi au fost văzuți la o cină într-un restaurant din cartierul Soho, unde fanii entuziasmați s-au adunat în număr mare pentru a-i surprinde împreună.
Tom Cruise, în vârstă de 62 de ani, și de Ana de Armas, care are 36 de ani, au fost extrem de relaxați în fața admiratorilor și au acceptat să facă fotografii, afișând zâmbete largi.
Actrița a optat pentru o ținută casual, formată din blugi denim și un sacou negru, accesorizată cu balerini aurii. La rândul său, actorul a purtat un costum bleumarin, asortat cu o cămașă bej, păstrându-și stilul elegant, caracteristic.
Momentul a fost intens discutat pe rețelele de socializare, unde fanii s-au împărțit între entuziasm și curiozitate. În timp ce unii au fost încântați de chimia dintre cei doi actori, alții au comentat diferența semnificativă de vârstă dintre ei.
Nu este prima dată când Tom Cruise și Ana de Armas sunt văzuți împreună. De-a lungul timpului, au existat mai multe ocazii în care cei doi au fost surprinși socializând, iar actrița a vorbit în trecut cu admirație despre talentul și dedicarea actorului, în special pentru scenele sale de acțiune spectaculoase.
Până în acest moment, nici unul dintre cei doi nu a confirmat o relație amoroasă, lăsând loc speculațiilor. Cert este că aparițiile lor împreună au captat atenția fanilor și a presei, iar lumea mondenă așteaptă cu nerăbdare să afle dacă această apropiere este începutul unei povești de dragoste sau doar o prietenie strânsă.
foto: Getty Images