ß
  • PRO TV
  • INTERVIU Mihai Pocorschi, fondatorul trupei VH2: ”Plecarea lui Gabi într-o lume mai bună a lăsat un gol imens, nu doar din punct de vedere artistic, ci și uman”

INTERVIU Mihai Pocorschi, fondatorul trupei VH2: ”Plecarea lui Gabi într-o lume mai bună a lăsat un gol imens, nu doar din punct de vedere artistic, ci și uman”

INTERVIU Mihai Pocorschi, fondatorul trupei VH2: ”Plecarea lui Gabi într-o lume mai bună a lăsat un gol imens, nu doar din punct de vedere artistic, ci și uman”

Mihai Pocorschi, fondatorul VH2, ne-a vorbit despre reinventarea trupei după pierderea regretatului Gabriel Cotabiță, care este diferența între industria muzicală de azi și cea din anii ’90, dar și care sunt planurile de viitor din cariera sa.

Care este rețeta longevității în industria muzicală?
Din păcate, nu există o rețetă sau, dacă există, nu o știu eu. Cred cu tărie că, pentru o carieră de durată, ai nevoie de talent, determinare, credință nestrămutată în ceea ce faci și, bineînțeles, noroc.

După pierderea regretatului Gabriel Cotabiță, cum s-a reinventat trupa VH2?
Am fost absenți de pe scenele țării timp de câțiva ani buni, în principal din cauza problemelor de sănătate ale lui Gabi. Astăzi, nu ne-am reinventat, ci ne-am propus să continuăm acest proiect de „prieteni pentru prieteni” într-o nouă formulă. Sigur, plecarea lui Gabi într-o lume mai bună (se spune…) a lăsat un gol imens, nu doar din punct de vedere artistic, ci și uman. Credem că, în formula actuală, putem oferi celor care ne iubesc piesele preferate („Dacă n-ai iubi”, „Trece vremea”, „Fiecare zi fără tine” etc.), dar și piese noi, pe care le vom lansa în 2025.

Cum te-ai cunoscut cu Doru Todoruț? Cum l-ai descrie în câteva cuvinte?
Îi urmăresc cariera de ani buni. Mi-a plăcut întotdeauna atât vocea, cât și prezența sa scenică în toate proiectele din care a făcut parte. Ne cunoaștem și socializăm de câțiva ani, însă, în momentul în care căutam o soluție pentru un nou frontman al trupei VH2, numele lui Doru a venit de la sine. Sigur, nici eu, nici Doru nu ne propunem să-l înlocuim pe Gabi (lucru imposibil, de altfel), ci doar să oferim publicului o formulă VH2 în care credem cu tărie. Un nou VH2 care amintește de vechiul VH2.

Care a fost inspirația din spatele piesei „Mai Stai o Zi”?
Sincer, nu știu niciodată exact care este sursa de inspirație a cântecelor mele. Cred că făurirea unui cântec ține de metafizică—un cântec bun se „întâmplă” aproape fără voia ta. „Mai Stai o Zi” spune povestea unei iubiri într-o lume complicată și tulbure, așa cum este cea în care trăim. E un strigăt de speranță că lumea nu se va sfârși și că va continua prin iubirea dintre un bărbat și o femeie, la fel cum a început în timpuri străvechi. Ascultați-l! Un cântec se dezvăluie singur atunci când știi să-l asculți.

Gallery


Cum te-ai orientat spre muzică și cum a ajuns muzica să devină destinul tău?
Nu am ales eu muzica, ea m-a ales pe mine. Există un moment în viață în care înțelegi clar care îți este destinul.

Cum era industria muzicală în anii ’90, comparativ cu cea de acum?
Industria muzicală, practic, nu exista. Existau doar artiști—mulți dintre ei foarte buni. La acea vreme, aveam un singur post de radio, unul de televiziune și o casă de discuri, care nu putea fi considerată o industrie în adevăratul sens al cuvântului. Astăzi, piața media este supra-aglomerată și puternic influențată de social media. Într-un interviu, un executiv al unei mari case de discuri din Marea Britanie recunoștea că semnează doar artiști cu un număr mare de abonați și care se pot susține singuri. Nu mai există dorința de a investi în evoluția unui proiect. Așa că puteți trage singuri concluziile.

Care este părerea ta despre era digitală și industria muzicală?
Este dominată de nevoia de conținut și, firesc, este orientată mai mult spre cantitate decât spre calitate—deși, în muzică, noțiunea de calitate este subiectivă.

Poți să ne povestești despre Holograf? Sunt oameni care nu știu că tu ești fondatorul trupei. De unde această inițiativă de a fonda două trupe de succes?
Holograf rămâne prima iubire, iar prima iubire nu o uiți niciodată. A fost un proiect excepțional, o întâlnire predestinată cu oameni minunați. Faptul că am scris muzică pentru primele două albume Holograf mă umple de mândrie, la fel cum sunt mândru că acest proiect are succes și acum, după câteva zeci de ani. „Umbre pe cer” și „Singur pe drum” rămân, cred eu, piese de referință. Nu a fost o inițiativă conștientă nici cu Holograf, nici cu VH2… A fost doar destinul.

Ce artiști îți plac în momentul actual?
Queen, Toto, Journey, Eagles, Bryan Adams, Peter Gabriel, Eminem și mulți, mulți alții. (Dacă numele nu vă sunt cunoscute, există Wikipedia)

Ce urmează pentru trupa VH2? Aveți în plan un album, concerte, turnee?
Sperăm la un an plin de concerte și întâlniri cu publicul nostru, cu cel puțin șase piese noi lansate, pe care le vom reuni la finalul anului într-un EP. Lucrăm la designul unui turneu, pe care îl vom împărți în două părți—prima, în primăvară, iar cea de-a doua, din toamnă.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni