ß
  • PRO TV
  • Ce funcție importantă a primit Alina Kabaeva, presupusa soție a lui Putin. Va fi tot mai des în centrul atenției

Ce funcție importantă a primit Alina Kabaeva, presupusa soție a lui Putin. Va fi tot mai des în centrul atenției

Ce funcție importantă a primit Alina Kabaeva, presupusa soție a lui Putin. Va fi tot mai des în centrul atenției

Alina Kabaeva a fost numită antrenor principal al echipei naționale de gimnastică ritmică a Rusiei. Ea ar fi primit postul la scurt timp după ce Irina Viner și-a anunțat demisia, după 24 de ani de conducere.

„Kabaeva a învins-o pe Viner?”, „Lupta pentru putere în gimnastica ritmică: partenera lui Putin o învinge pe antrenoarea consacrată”, titrează presa rusă

Agențiile de presă ruse au publicat declarația Irinei Viner despre demisia ei. „Gimnastica ritmică este viața mea și sunt fericită că am putut să-mi aduc contribuția la dezvoltarea acestui sport minunat”, a spus Viner , menționând că intenționează să transmită „experiența acumulată antrenorilor care vor pregăti viitoarele generații de vedete”.

​Fosta gimnastă Alina Kabaeva a numit plecarea lui Viner  „pierderea unei întregi epoci” din gimnastica ritmică. Ea a menționat că talentul antrenoarei a inspirat mulți sportivi, iar „realizările ei vor rămâne pentru totdeauna în istorie”. Irina Viner are 76 de ani, a fost soția miliardarului Alisher Usmanov timp de treizeci de ani. Cei doi au divorțat în 2022.

Irina Viner este antrenoarea care a condus-o pe Kabaeva la două medalii olimpice.

​Dacă până acum Alina Kabaeva a stat mai în umbră, noul post îi va permite să fie mai des în lumina reflectoarelor. Vizibilitatea ei a început să se schimbe în 2022, când a anunțat crearea unei asociații internaționale a echipelor de gimnastică ritmică numită „Sky Grace”. Viața ei personală este și acum subiectul multor speculații. 

Primele zvonuri despre relația președintelui rus cu fosta gimnastă Kabaeva au apărut în aprilie 2008, când un tabloid a scris că Putin și Kabaeva se pregătesc de nuntă. Drept răspuns, Putin a declarat că: „niciun cuvânt din cele scrise nu este adevărat”. Materialul pe această temă l-a deranjat într-atât de mult pe liderul rus, încât ziarul a fost închis.

Gallery

​Presa o numește pe Alina Kabaeva partenera de viață a lui Vladimir Putin. În toamna lui 2024, s-a scris că ea i-ar fi născut doi fii – Ivan și Vladimir. După ce și-a încheiat cariera sportivă, Kabaeva a fost deputat al Dumei de Stat, iar în 2014 a condus consiliul de administrație al National Media Group. Ea conduce școala de gimnastică Sky Grace din 2021.

Citește și:

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni