ß
Înainte de Bianca Censori a fost Julia Fox! Cunoscută pentru stilul ei excentric și aparițiile la limita decenței, actrița a atins apogeul în perioada în care s-a afișat la brațul lui Kanye West.
Gallery
Cei doi s-au despărțit în urmă cu 3 ani, după doar două luni de relație. În cartea sa, vedeta a făcut mărturisiri despre perioada scurtă în care i-a fost iubită.
Julia a dezvăluit că s-a simțit ca o „maimuță de la circ” din cauza ținutelor pe care rapperul o obliga să le poarte. (Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
În cartea publicată în 2023, actrița a spus că regretă „foarte mult” relația cu Kanye West și că în acea perioadă s-a aflat într-o poziție extrem de inconfortabilă.
Ea a descris relația ca pe o „glumă publicitară” în care se simțea mai mult ca un „accesoriu” pentru muzician.
În cadrul relației lor, care a durat doar două luni, Fox a fost fotografiată la multe evenimente, inclusiv la Paris Fashion Week 2022. Potrivit acesteia, Kanye West îi controla garderoba, angajând o echipă care să o îmbrace pentru evenimente.
Vedeta a povestit că două dintre prietenele ei apropiate au fost angajate de West pentru a fi stilistele ei personale, iar acestea primeau indicații de la rapper, scrie LADbible.
Julia Fox a povestit că în timp ce erau la o întâlnire, unul dintre stiliști a adus un „munte de haine”. De asemenea, Julia a mărturisit că la un moment dat Kanye a avut o cerință care a șocat-o.
El i-ar fi cerut să-și mărească sânii pentru că una dintre ținute nu i se potrivea. Julia a refuzat, explicând că a înțeles că nu ar trebui să își modifice corpul pentru a se conforma cerințelor sale.
Fox a afirmat că nu a semnat un acord de confidențialitate legat de relația lor și că regretă foarte mult acea perioadă.
Fotografii: Getty Images
CITEȘTE ȘI: