ß
Duminică seară, un tânăr de 22 de ani, din comuna Hilișeu Horia, s-a electrocutat după ce a atins un cablu neizolat. Totul s-a întâmplat sub ochii familiei, în timpul unei petreceri.
Tiberiu s-a electrocutat în timp ce încerca să întindă un cablu pentru a ilumina zona în care urma să pregătească un grătar împreună cu familia, relatează botosaninews.ro.
Tiberiu se afla în curtea casei, alături de frații lui. Pentru că se lăsase întunericul, tânărul a vrut să monteze un bec, dar a atins un cablu care nu era izolat. Familia a sunat imediat la 112. Echipajului medical sosit la fața locului a încercat minune în șir să-l resusciteze. Din păcate, medicii au fost nevoiţi să constate decesul.
Tiberiu era respectuos și mereu dornic să ajute. Primarul comunei a vorbit despre implicarea sa în comunitate și despre ajutorul oferit de familia sa celor aflați în nevoie.
“Familia își vedea de treabă, erau oameni de bază în toate activitățile sociale. E greu să mai găsești astăzi pe cineva care să taie un lemn pentru o bătrână sau să ducă o cană de apă. Ei ajutau la curățarea livezilor, munceau ca zilieri, se implicau mereu. Tiberiu era un băiat voinic, ascultător. Veneau des la biserică…”, a spus Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu Horia.
Familia tânărului va primi sprijin financiar din partea Primăriei Hilișeu Horia pentru organizarea înmormântării. Tiberiu a lăsat în urmă părinți îndurerați, o soră și trei frați. Oamenii care l-au cunoscut își exprină mesajele de condoleanțe:
„Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Tânăr...familia distrusă. Mângâiere și putere familiei”;
„Îngerul meux, te voi păstra mereu în inima mea”
„Sincere condoleanțe familiei! Un copil cu atât de bun simț!”
„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat...sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, sunt doar câteva dintre mesajele oamenilor și celor apropiația postate pe rețelele de socializare.
Citește și:
Vezi și: