ß
  • PRO TV
  • Trei persoane arestate în cazul tezaurului furat de la muzeul din Olanda. Suspecții nu sunt români, anunță autoritățile de la București - VIDEO

Trei persoane arestate în cazul tezaurului furat de la muzeul din Olanda. Suspecții nu sunt români, anunță autoritățile de la București - VIDEO

Trei persoane arestate în cazul tezaurului furat de la muzeul din Olanda. Suspecții nu sunt români, anunță autoritățile de la București - VIDEO

Poliția olandeză a arestat trei persoane în cazul jafului tezaurului dacic. Un al patrulea suspect este încă dat în urmărire de polițiștii olandezi. Obiectele de aur furate nu au fost recuperate, precizează muzeul din Assen, citat de De Telegraaf.

Trei persoane au fost reţinute de Poliţia din Olanda ca suspecţi în cazul furtului de la Muzeul Drents. Potrivit poliției, arestarea suspecților a fost posibilă pe baza unei anchete criminalistice, a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și a informațiilor furnizate de public. Suspecții se află în arest deplin şi, prin urmare, nu au voie să vorbească decât cu avocaţii lor,

Niciunul dintre cei trei suspecți nu este român

”Vrem să vă informăm, la această oră, în referire la cazul furtului din Regatul Ţărilor de Jos, respectiv furtul unor piese din Tezaurul dacic al României de la Muzeul Drents. Aş începe prin a vă informa că, încă din 25 ianuarie, Poliţia Română a fost notificată de poliţia olandeză cu privire la acest furt. Încă de la acel moment, Poliţia Română a fost în contact permanent cu poliţia olandeză, inclusiv cu şeful echipei de anchetă, şi totodată au fost activate toate mecanismele de cooperare poliţienească internaţională. Vă putem comunica faptul că, la acest moment, sunt reţinute trei persoane de către poliţia din Olanda, aceste trei persoane fiind bănuite de comiterea acestei fapte grave, acestui furt, cu impact deosebit de grav asupra tuturor românilor. Facem precizarea că niciunul dintre cei trei nu este român. Mulţumim pe această cale atât poliţiei olandeze, celorlalţi parteneri din externi, dar în acelaşi timp şi partenerilor din România”, a declarat, miercuri seară, Bogdan Despescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, într-o conferință de presă.

Poliția olandeză nu a furnizat însă mai multe informații despre obiectele furate din Muzeul Drents – coiful de aur și mai multe brățări.

Jaful de la Muzeul Drents, orașul Assen (nord-vestul Olandei), a avut loc în dimineața zilei de 25 ianuarie, după o explozie raportată la ora 03:45.Dintre cele peste 600 de obiecte expuse sub titlul „Dacia – regatul de aur și argint”, hoții au furat coiful de aur de la Coțofenești, vechi de 2500 de ani, și trei brățări dacice din aur, vechi de aproximativ 2000 de ani.

Colaj Știrile Protv

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni