ß
  • PRO TV
  • Unul dintre cei mai atrăgători actori de la Hollywood, de nerecunoscut în cel mai nou film! Reacția fanilor: „Arată ca Gargamel din Ștrumfii”

Unul dintre cei mai atrăgători actori de la Hollywood, de nerecunoscut în cel mai nou film! Reacția fanilor: „Arată ca Gargamel din Ștrumfii”

Unul dintre cei mai atrăgători actori de la Hollywood, de nerecunoscut în cel mai nou film! Reacția fanilor: „Arată ca Gargamel din Ștrumfii”

„Flight Risk”, un thriller regizat de Mel Gibson şi cu Mark Wahlberg în rolul principal a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 12 milioane de dolari.

Gallery

​Lansat în 24 ianuarie, filmul în care mai joacă Michelle Dockery și Topher Grace urmărește un șerif american care se îmbarcă într-un avion de mici dimensiuni pentru a însoți un fugar la proces.

Mark Wahlberg joacă rolul unui pilot chel care îi transportă pe cei doi cu avionul, dar pe parcursul a 90 de minute foarte tensionate, devine clar că bărbatul care pilotează aeronava ascunde un secret mortal.

„Este o explozie”, spune Wahlberg despre interpretarea unui personaj care se dovedește a fi răufăcătorul suprem al filmului.

„Am vrut să forțez nota cu tunsoarea, cu vocile... și să îl fac cât mai urât posibil”, a continuat actorul nominalizat la Oscar în 2007 la categoria cel mai bun actor în rol secundar.

Și se pare că i-a ieșit pentru că fanii au fost socați de noul său look. În rolul lui Daryl, pilotul chel și dezechilibrat, Mark nu amintește cu nimic de zeul fitnessului de la Hollywood. Starul în vârstă de 53 de ani, care astă vară făcea furori la plajă cu pătrețelele sale, s-a ras în cap pentru acest rol.

Mulți dintre internauți au ținut să facă glume pe seama noului aspect, iar unii l-au comparat cu Gargamel, personajul negativ din Ștrumfii. Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus

Cum se menține Mark Wahlberg în formă

În ultimii ani, starul de la Hollywood a devenit un împătimit al sportului și are o rutină zilnică de-a dreptul draconică.

​Actorul în vârstă de 53 de ani a declarat că mentalitatea sa s-a schimbat când vine vorba despre a se menține în formă, spunând că „înainte era vorba de estetică, acum vreau să trăiesc mai mult”.

Mark Wahlberg a declarat într-un interviu pentru People că se trezește în fiecare zi la ora 4:00.

„Știți ceva? Mă simt bine. Mă trezesc și este frumos și sunt liniștit. Am puțin timp să mă rog și să reflectez, apoi sunt în sala de forță. Mă simt mai bine când mă trezesc devreme! Dacă nu mă antrenez dimineața, îmi este foarte greu să o fac spre sfârșitul zilei!”, a adăugat actorul.

Starul recunoaște că se gândește să sară peste sală în anumite zile. „Dacă sar peste, nu voi mai fi la înălțime. Tot ce am reușit să fac până acum a fost prin muncă multă. Îi încurajez pe toți să facă sport. Chiar și 10 minute... Vă veți simți mai bine”, a mai spus actorul.

Mark este căsătorit cu Rhea Durham din 2009. Cuplul are patru copii: Ella (21 de ani), Michael (18 ani), Brendan (16 ani) și Grace (14 ani).

Fotografii: Profimedia Images/ Instagram

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni