ß
Radja Nainggolan, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din lume a fost arestat, sub acuzația de trafic de droguri.
Gallery
Radja Nainggolan, fostul internațional belgian, a fost arestat în urmă cu doar câteva ore, în cadrul unei anchete care cercetează traficul de cocaină din America de Sud înspre Europa. Anunțul a fost făcut de Parchetul din Bruxelles, care a menționat că a avut loc o serie de raiduri în toată țara, inclusiv 30 de percheziții în provincia Anvers și în orașul Bruxelles și împrejurimile sale.
„Radja Nainggolan a fost privat de libertate în legătură cu acest caz”, a transmis Parchetul din Bruxelles, potrivit ESPN.
Ancheta se află în plină desfășurare și cercetează importul de cocaină din America de Sud prin portul Anvers și redistribuirea acesteia în Belgia.
„Ancheta se referă la presupuse fapte de import de cocaină din America de Sud în Europa, prin portul Anvers, și redistribuirea acesteia în Belgia”, a declarat Procuratura din Bruxelles într-un comunicat.
Radja Nainggolan a fost arestat la doar șase zile după ce a revenit la activitatea sportivă, după câteva luni în care nu a semnat cu niciun club.
Reprezentanții noii sale echipe au declarat că au aflat despre arestarea fotbalistului din relatările din mass-media.
„Clubul respectă prezumția de nevinovăție și, prin urmare, nu poate comenta mai mult. Putem doar să confirmăm că jucătorul a lipsit de la antrenament în această dimineață. Clubul va continua să se concentreze pe meciul crucial de campionat de mâine cu KAS Eupen. Radja Nainggolan oricum nu era eligibil să joace în acel meci.”, au spus reprezentanții clubului.
Foto: Shutterstock