ß
Victor Ponta a făcut primele declarații despre divorțul de Daciana Sârbu, femeia alături de care și-a petrecut 19 ani din viață. Politicianul, aflat în Statele Unite ale Americii pentru ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump, a fost contactat de jurnaliști și a oferit un mesaj scurt despre separare.
Gallery
Victor Ponta, unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din România, a divorțat de soția sa, după 19 ani de căsnicie. Anunțul nu a fost făcut public de niciunul dintre ei, însă în declarația de avere a lui Victor Ponta, acesta apare ca o persoană singură. Deși abia acum este oficială despărțirea, primele speculații despre separare dintre cei doi au apărut încă din septembrie 2024.
Victor Ponta se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump. Contactat de jurnaliști, politicianul a oferit un răspuns scurt și la obiect atunci când a fost întrebat dacă speculațiile despre divorțul de Daciana sunt reale.
„De mai mult timp am învățat să nu mai fac absolut niciun fel de comentariu despre viața mea privată, deoarece doresc să îmi protejez cât pot de bine familia. Au avut prea mult de suferit toți din cauza activităților mele publice! Mulțumesc de înțelegere”, a declarat Victor Ponta pentru actualitate.net.
Foto: Facebook