ß
Melania Trump nu s-a făcut cunoscută doar prin prisma relației cu președintele Statelor Unite ale Americii, ci și datorită propriilor realizări. Aceasta a intrat și în lumea afacerilor, iar revenirea lui Donald Trump la Casa Albă o va ajuta să își crească veniturile considerabil.
Gallery
Melania Trump este apreciată pentru comportamentul echilibrat pe care îl are, dar și pentru aparițiile în ton cu moda, însă puțini sunt cei care știu și ce avere are prima doamnă a Statelor Unite.
Melania Trump și-a construit o carieră de succes datorită afacerilor și a carierei de model, reușind să ajungă la o avere de 70 de milioane de dolari, conform marca.com.
Aceasta și-a început cariera de model de la o vârstă fragedă, iar talentul și aspectul fizic au ajutat-o să defileze pe cele mai râvnite podiumuri, precum cele din Milano și din Paris. În anul 1996, a decis să se mute în New York, unde și-a continuat cariera de model, ajungând pe copertele revistelor Vanity, Vogue, Fair și Glamour.
În anul 2010, Melania Trump a intrat în lumea afacerilor și și-a deschis propria afacere cu bijuterii, Melania Timepieces and Jewelry. Ideea s-a dovedit a fi un real succes, câștigurile din ultimul deceniu fiind estimate la peste 45 de milioane de dolari, 7 milioane de dolari venind doar în anul 2024.
În urmă cu aproximativ patru ani, s-a zvonit că Melania Trump și Donald Trump ar urma să divorțeze. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar s-a aflat ce sumă ar fi putut să primească aceasta, dacă ar fi ales să pună punct căsniciei.
Conform unui avocat de divorțuri, dacă Melania Trump ar fi divorțat de Donald Trump, aceasta ar fi primit până la 68 de milioane de dolari. Zvonurile despre o posibilă ruptură au apărut după ce, în toamna anului 2020, a fost fotografiată la brațul unui militar.
Sursa foto: Getty Images