ß
Micuța „Irinuca”, așa cum o alinta cu ani în urmă presa mondenă din România pe Irina Columbeanu, a devenit majoră! La 18 ani, tânăra este o elevă eminentă în Malibu, atrasă de domeniul științific, însă pare interesată și de lumea mondenă.
Irina Columbeanu a impresionat întotdeauna prin rezultatele sale școlare, mama sa, Monica Gabor, lăudându-se frecvent cu performanțele fiicei sale. Cu toate acestea, în ultima vreme, atenția publicului s-a îndreptat spre postările tinerei pe TikTok. Unele dintre ele au stârnit critici, urmăritorii considerând că Irina ar trebui să fie mai modestă, în loc să afișeze genți de zeci de mii de euro.
De ziua ei, Monica Gabor, care de ani buni păstrează o prezență extrem de discretă pe rețelele sociale, i-a transmis o urare emoționantă. Ea a postat o imagine alături de fiica sa, însoțită de mesajul simplu, dar plin de afecțiune: „La mulți ani fiicei mele dragi! Te ador!”.
În timp ce Irina se bucură de un stil de viață privilegiat în America, relația cu tatăl ei, Irinel Columbeanu, pare să fie una sporadică. Invitat recent într-o emisiune TV, fostul om de afaceri a vorbit despre legătura lor, mărturisind că nu au mai discutat de ceva timp. „Eu întotdeauna aștept să mă caute ea pe mine, că nu vreau să deranjez lucrurile din casa aceea de la Malibu”, a declarat Irinel.
Irina Columbeanu are visuri ambițioase pentru viitor. Deși trăiește o viață confortabilă în Malibu, tânăra își dorește să studieze medicina la o facultate de prestigiu din Europa, visând la o carieră de succes ca medic. Într-o emisiune online, Irina a declarat că intenționează să-și continue studiile în Elveția.
Gallery