ß
În urmă cu mai puțin de o lună, Cristina Cioran anunța, în exclusivitate în emisiunea „Vorbește Lumea”, că este însărcinată pentru a doua oară.
Vestea a venit într-o perioadă în care fostul iubit al vedetei, Alex Dobrescu, alături de care mai are un copil, are ordin de restricție și nu se poate apropia de Cristina Cioran. Așa că toată lumea s-a întrebat cine este tatăl celui de-al doilea copil.
„Vă anunț că, în curând, va mai veni un bebeluș. Mai am puțin, pe la sfârșitul lui ianuarie... sper să ajung până la termen, în februarie. Este sarcină cu risc. Vârsta și tatăl nu se întreabă. Am luat o decizie, la un moment dat, să nu recunosc, când s-a promovat că aș fi gravidă. Am luat-o pentru binele bebelușului, pentru că era o sarcină cu risc. Nu știam dacă pot să țin. Am vrut să mă protejez de energie negativă. Ce să mai… Este același tată”, a spus Cristina Cioran în cadrul emisiunii de la PRO TV.
Acum, la început de an, vedeta a precizat că are unele probleme, însă speră că va trece peste ele cu bine. Mai mult decât atât, a dezvăluit că a intrat în noul an singură, semn că fetița ei se află în această perioadă la Alex Dobrescu.
„Hormoneala asta de luna a opta m-a omorât! Plâng fără să vreau și când spăl vasele. Dimineața din 2025, când pui un filtru și un sforăit de pe net ca să nu zici că te-ai trezit singură și anul ăsta”, a scris Cristina Cioran pe Instagram.
„El și-a schimbat viața în bine. Știu că îi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. Nu comunicăm. Lucrurile sunt foarte clare. El și acum mă ajută foarte mult. După ce nasc, se termină cu ordinul de restricție. Îl vreau în viața copiilor mei”, a mai spus vedeta la „Vorbește Lumea” în luna decembrie.
foto: PRO TV