ß
De aproape cinci ani, Elena Vîrlan locuiește în India, după ce s-a căsătorit cu un cetățean indian. Moldoveanca recunoaște că în primul an i-a fost foarte greu, plângea și dorea să se întoarcă acasă, dar acum se simte ca „o prințesă în regatul ei”.
Elena a devenit cunoscută pe rețelele sociale după ce a început să povestească despre viața ei în India. Tânăra crede că așa i-a fost scris, să-și găsească dragostea la mii de kilometri de casă. Decizia de a rămâne în India i-a schimbat viața pentru totdeauna. Totul a început atunci când l-a întâlnit pe bărbatul care i-a furat inima din prima clipă, iar dragostea lor a fost ca într-un film indian – plină de pasiune și magie. „Altfel nu aveam cum să ajung la mii de kilometri”, a povestit Elena într-un interviu.
Gallery
Elena și soțul ei s-au întâlnit în 2017, în Dubai, un oraș agitat, plin de viață. Ea lucra într-un sport bar, iar el juca biliard. „El juca biliard, iar eu eram chelneriță. Erau momente simple, dar pline de semnificație, care ne-au unit în mod inexplicabil”, își amintește cu emoție Elena. Privind înapoi, simte că fiecare pas pe care l-a făcut a fost ghidat de o forță mai mare, iar iubirea lor a fost scrisă într-un fel misterios, chiar înainte să se întâlnească. Acum au împreună un băiețel și locuiesc într-o vilă. Elena este foarte mândră că are mai multe ajutoare în casă, astfel încât îi poate dedica mai mult timp fiului ei. Ea spune că locuiește într-un palat și are mai mulți servitori. Cu toate acestea, unii urmăritori au ajuns să o ironizeze pentru unele afirmații, cum ar fi și în cazul clipului de mai jos:
View this post on Instagram
„Și de ce mâncați din plastic și tablă dacă tot stați în “regat”, i-a scris cineva. „Poate nu se vede bine, dar sunt tacîmuri din aur și argint”, i-a răspuns Elena. „În acest caz, cumpărați și veselă din porțelan ca să fie regatul regat”, a continuat comentatoarea.
Alți internauți o încurajează și o felicită pe Elena: „Lenuța, așa trebuie să fie tratate toate femeile, ca niște prințese”, „Foarte fain sa vezi și alte culturi, să mai faci astfel de vloguri”; „Ceea ce arată doamna e o normalitate în India, nu e nimic ieșit din comun. Haideți să fim mai buni unii cu alții”.
View this post on Instagram
Tânără nu se supără când primește comentarii acide. Mai mult, această le răspunde haterilor cu alte clipuri în care le arată cum este viața ei în calitate de soție și mamă.
Tânăra originară din Republica Moldova povestește că în primul an i-a fost foarte greu, plângea și dorea să se întoarcă acasă. Nu a avut parte de o nuntă indiană cu mare fast, așa cum vedem adesea în filme.
„El m-a adus acasă la el, am făcut cunoștință cu părinții lui, eu eram singură. La câteva zile a urmat logodna religioasă, pentru că ei sunt de religie musulmană. Ulterior a urmat cununia legală și atât. Nu am făcut nuntă ca în filme. Alături de mine nu a fost nimeni, dar acum noi planificăm să venim în Moldova, unde vom da o petrecere grandioasă”, a mărturisti Elena cu câteva luni în urmă pentru un post TV de peste Prut.
Citește și:
Vezi și: