35 de ani de la Revoluție. Șapte filme pe VOYO ce fac lumină în problema nostalgiei unora față de anii cenușii ai comunismului

Libertate, de Tudor Giurgiu, „4,3,2”, Amintiri din Epoca de Aur, Cold Waves, Pentru mine tu ești Ceaușescu se pot urmări pe platforma de streaming VOYO.

Un articol de Gloria Stroescu

35 de ani s-au scurs de la Revoluție, dar evenimentele recente - ce relevă existența unor nostalgici ai anilor de dinainte de 1989 - face să fie nevoie să reflectăm din nou asupra acelor ani gri; filmul este o bună ocazie să ne întoarcem în timp și să avem o percepție corectă asupra acelor vremuri... Iată o selecție de câteva strălucite producții românești, disponibile pe VOYO, ce se pot urmări ca să facem lumină asupra unei perioade cenușii.

Libertate (2023)

regia: Tudor Giurgiu

Este anul 1989, la Sibiu, iar Revoluția din decembrie este în plină desfășurare. Filmul surprinde evenimentele din sediul instituțiilor militarizate - Armata, Miliția, Securitate. Înăuntru nu sunt, așa cum mulțimea de afară crede, niște susținători fanatici ai regimului comunist. Militari sau agenți de miliție, sunt prinși între ordinele neclare de la Centru și presiunea străzii. Deși au arme, ar dori să nu le folosească (filmul nu surprinde evenimentele din zilele 21-22 decembrie, când se știe că armata a tras). Însă vor sfârși prin a trage unii în alții, și cei mai mulți vor fi arestați drept teroriști. Sunt cei norocoși: ceilalți au fost împușcați. Libertate nu este un film despre eroi. E vorba de oameni obișnuiți, puș în fața unei situații confuze și foarte primejdioase.

Dacă furia mulțimii din stradă, exasperată de viața sub comunismul lui Ceaușescu și alimentată de zvonistica momentului, este cât se poate de sinceră, și milițienii au o atitudine simplă și banală: nu vor decât să se întoarcă întregi acasă. Fuga lui Ceaușescu nu le provoacă nicio amărăciune. Printre ei, Viorel (Alex Calangiu) e un milițian obișnuit: nu e o brută, nu vrea să omoare oameni, a bătut și el la viața lui (că așa se făcea meseria), nu ar vrea să împuște nici acum, însă - aflat cu o armă în mână - nu va ezită să se apere. Pentru el, finalul va fi unul fericit.

Nici militarii, conduși de banalul locotenent-colonel Dragoman (Iulian Postelnicu), nu își propun să scrie istorie: știu că se trage asupra lor și presupun că e vorba de teroriști. Militarii îi iau pe milițieni drept teroriști, așa că trag în ei. Milițienii care supraviețuiesc sunt arestați și ajung plini de sânge prizonieri într-o sală de sport apoi într-un bazin de înot.

Nu vor fi singurii: securiștii județului sunt tot acolo, și tot acolo ajung revoluționari suprinși cu arme (furate din sediul Miliției) în locul nepotrivit. Între ei, Leahu (Cătălin Herlo), un bărbat masiv cu înclinații violente, este surprins într-un moment sensibil, de protector și părinte adoptiv față de un tânăr care fusese brutalizat în trecut de securiști (Ștefan Iancu).

La final, protagoniștii, în mare parte eliberați, se întorc acasă pe străzile întunecate și reci.

Revoluția a învins. Pentru unii, cu prețul vieții. Într-o repetare a scenei de la începutul filmului, bazinul de înot apare din nou, plin cu apă, de data asta pustiu. Semn că apa spală toate păcatele?!

Pentru mine tu ești Ceaușescu (2022)

regia: Sebastian Mihăilescu

„Care e rădăcina răului? Când s-a produs schimbarea aia dintr-un băiat de la ţară? Ce l-a schimbat? Mediul social? Puşcăria, sărăcia? Dacă e sărăcia, atunci să avem grijă. Lipsa de educaţie? Și acum o avem!”, declara Sebastian Mihăilescu, care şi-a făcut debutul în regie cu documentarul „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, film disponibil acum pe Voyo.

În interioare industriale austere, foarte tineri actori (elevi de liceu sau studenți în primii ani) au venit la casting pentru rolul dictatorului Nicolae Ceaușescu, pentru ei un personaj atât de îndepărtat în timp încât e aproape ficțional. Subiectul îndepărtat și greu de „prins” – anume tinerețea și adolescența viitorului dictator Nicolae Ceaușescu, plasată cândva în anii 30 ai secolului XX - îi face pe acești tineri să aibă o privire mai degrabă relaxată, nebântuită de experimentarea directă a traiului în comunism.

Filmul nu caută să dea o lecție de istorie și de morală, ori să dezbată istoria comunismului. Deși fotografii istorice și documente din arhivele poliției prind viață sub ochii noștri. Tinerii recreează câteva episoade din tinerețea, chinuită, a dictatorului: anchetele Siguranței, declarațiile date în fața „tovarășilor”, „rechizitoriul” dat în fața Partidului Comunist de către tânărul Ceaușescu. Toate acestea sunt reconstituite, dar vedem și altceva. Anume dinamica de grup a adolescenților. Regizorul este mai matur și știe să pună în scenă: forțează nota, așa cum spune unul dintre actori - îi forțează să iasă din zona de confort. Unii dintre actori recită proba pentru rol, alții par să se bucure de poziția de forță a rolului de anchetator sau de torționar. Pe platoul de filmare amenajat într-un depozit, în alb-negru, vedem o paradă de caractere. „Pentru mine...” este un film despre tineri și psihologia lor. Cândva și Ceaușescu era un tânăr, unul ca ei.

Kapitalism - Rețeta noastră secretă (2010)

regia: Alexandru Solomon

Pornind de la ideea fictivă că fostul dictator Nicolae Ceaușescu ar face o vizită prin România anului 2009 și s-ar declara satisfăcut de faptul că persoanele din nomenclatura comunistă s-au descurcat excelent și în capitalism și ocupă funcții importante în structurile actuale ale puterii de stat, Kapitalism – Rețeta noastră secretă încearcă să raspundă la întrebarea cum au făcut primul milion de dolari moguli ca Dinu Patriciu, George Copos, George Becali, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Pădure sau Dan Ioan Popescu și cum s-a transformat capitalul de stat în capital privat? Alexandru Solomon reușește, cu o atitudine ponderată, politicos-binevoitoare, să își facă intervievații să se demaşte.

Așadar, filmul începe cu ipoteza întoarcerii lui Ceauşescu din mormânt, pentru a vedea cum s-au descurcat „moştenitorii lui”, intro-ul fiind compus dintr-un montaj de cadre-document (întâmpinat la aeroport, ovaţionat cu flori de cetățeni aduşi pe marginea şoselelor, în vizite de lucru etc.). Imediat după acest preambul, viziunea autorului trece la substanţa propriu-zisă a filmului - o serie de interviuri cu câţiva dintre principalii moguli ai afacerilor din România: Dan Voiculescu, George Pădure, Ioan Nicolae, George Copos, Dan Diaconescu, Dinu Patriciu, Gigi Becali. Miliardarul Dinu Patriciu, care a înființat în anul 1990 prima firmă privată din Romania, și anume biroul de arhitectură Alfa și care a obținut 2 miliarde de euro din vânzarea companiei Rompetrol, sintetizează evoluția capitalismului românesc desenând pe o coală de hârtie un rechin, o balenă și o caracatiță.

Ioan Niculae, patronul firmei de îngrășaminte chimice InterAgro, recunoaște că a activat în poliția secretă comunistă și că a speculat dupa Revoluție cunoștintele dobândite cât timp a lucrat în comerțul exterior, conform sinopsisului oficial.

În film sunt folosite jucării Daiso, un echivalent japonez al jucăriilor Lego, despre care Solomon spune că se leaga cu ideea construcţiei şi deconstrucţiei, cu elementele asamblabile: „s-a demolat o lume, s-a desfăcut în bucăţele, şi din acele bucăţele s-a făcut altceva”.  În final ni se oferă o compoziţie cu manechine aşezate la mese, având în loc de cap monitoare pe care apar prim-planurile mogulilor. Regizorul declara într-un interviu pentru Cinemagia că „televiziunea este lucrul care s-a schimbat cel mai vizibil în România, în ultimii douăzeci de ani, şi e un factor determinant pentru societatea românească.  Mi s-a părut că în toată hărmălaia asta, şi noianul de scandaluri, de informaţii, unele false, altele adevărate, prin care ne învârtim în fiecare zi, de câte ori deschidem televizorul, trebuie să fac un pic de curăţenie - or, secvenţele în care se succed ecrane de televizoare pe o terasă, sau cea cu manechinele aşezate la mese, care toate au în loc de capete televizoare, şi pe ale căror ecrane apar toate aceste ştiri legate de oamenii de afaceri, au exact rolul ăsta dublu, ambiguu - pe de o parte, afli nişte lucruri despre ei, pe de altă parte, cu cât afli mai mult, cu atât nu mai înţelegi nimic”.

Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața! (2009)

regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu, Cristian Mungiu

Amintiri din Epoca de Aur ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor ‘80 recuperând umorul care i-a ajutat pe români să supraviețuiască perioadei. Supapa psihologică a umorului a mai îndulcit strânsoarea chingilor dictaturii, iar Mungiu - alături de ceilalți patru regizori - consemnează aceste întâmplări din trecut. Poveștile Amintirilor își propun să recupereze amănuntele uitate din copilăria celor care s-au născut ca decreței și care trăiesc astăzi cu amintirea obiectelor, muzicii și obiceiurilor tinereții lor: cântatul imnului la începutul orelor, lozincile scandate la trecerea coloanelor oficiale, fericirea de a avea o portocală de Crăciun, încercarea de a economisi monede de un leu și trei lei la borcan, vândutul sticlelor goale pentru bani de buzunar și multe altele.

„Am vrut ca - după 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, și până la următorul meu film de autor - să ofer publicului român o comedie, iar Amintiri din Epoca de Aur, film episodic și colectiv, îmbină punctele de vedere a cinci colegi de generație cărora le-a făcut plăcere să Recupereze, să Refolosească și Recondiționeze amintirile din perioada nopților pierdute la bairamuri, video și cozi”, spune Cristian Mungiu.

Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber (2009)

Ultima parte a dipticului colectiv „Amintiri din Epoca de Aur”, scris şi co-regizat de Cristian Mungiu, are dragostea ca liant al celor trei episoade. „Legenda vânzătorilor de aer” are la origine afirmaţia: „se spune că în ultimii ani ai regimului Ceauşescu, unii oameni şi-au cumpărat maşină sau video vânzând sticle şi borcane". Pornind de aici, scenariul imaginează stratagema unor tineri inventivi care, sub pretextul unor expertize, sună la uşi şi cer eşantioane de aer, în recipiente de sticlă.

Urmează apoi „Legendei şoferului de găini”, având ca sorginte ipoteza jefuirii societăţilor comerciale de către proprii angajaţi: mulţi şoferi supravieţuiau financiar vânzând o parte din produsele pe care le transportau. Apoi urmează „Legenda curcanului zburător”: o fată de la țară (jucată de Ana Ularu) are drept prieten un curcan pe care se străduiește să-l învețe diferența dintre cerc și pătrat.

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)

regia: Cristian Mungiu

„432” oferă un discurs cinematografic sumbru, claustrofobic, bântuitor despre lipsa aparent totală şi definitivă a oricăror orizonturi în comunism, pe care cei ce-au trăit-o n-o pot uita niciodată (iar cei care-o cunosc doar din auzite greu ar putea-o reda). Cristian Mungiu a obtinut cu acest film primul Palme d’Or pentru lungmetraj în Romania. „432” a fost numit „încununarea tuturor căutărilor de până acum ale deja consacratului curent minimalist în cinematografia româneascã. L-am putea considera, la o adicã, "domul" edificiului constituit din recentele opere ale lui Puiu, Porumboiu si Muntean - cu contributia lui Radu Jude”.

Otilia (Anamaria Marinca) și Găbiță (Laura Vasiliu) împart aceeași cameră dintr-un cămin studențesc. Ele sunt colege la universitatea dintr-un oraș din România, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia închiriază o cameră într-un hotel ieftin. După-masă, ea și Găbiță se vor întâlni cu un anumit domn Bebe (Vlad Ivanov): Găbiță este însărcinată, avortul este ilegal și niciuna dintre ele n-a mai trecut prin așa ceva până acum...

„4 luni, 3 săptămâni și 2 zile face parte dintr-un proiect mai mare, intitulat Amintiri din epoca de aur - o istorie subiectivă a comunismului în România spusă prin intermediul legendelor urbane. Țelul proiectului este acela de a vorbi despre această perioadă fără referiri directe la comunism, ci doar prin diferite povești concentrate pe opțiuni personale într-un timp al întâmplărilor nefericite pe care lumea trebuia să le trăiască de parcă ar fi fost firești”, scriau realizatorii, la data lansării.

Cold Waves - Război pe calea undelor (2007)

regia: Alexandru Solomon

În anii 1970-1980, Radio Europa Libera era supapa de eliberare a nemulțumirilor și confidentul a milioane de români. Însă, pentru oamenii Regimului, postul de radio era un dușman de moarte; milioane de familii supravieţuiau spiritual şi moral cuplate la tubul de oxigen al Europei Libere - şi aceasta este şi abordarea din admirabilul documentar de lungmetraj al lui Alexandru Solomon.

Filmul începe cu cacofonia de paraziţi radio din care irumpe curând faimosul generic sonor al „Actualităţii româneşti”. Regizorul Alexandru Solomon a alcătuit un colaj din mai multe interviuri ale redactorilor acelui post, ale unor dizidenţi din România şi ale unor securişti care aveau misiunea să monitorizeze şi să combată acest post de radio. Frânturi din interviurile redactorilor postului conturează imaginea unui post de radio incomod, a unor încercări de a oferi informaţii reale ascultătorilor români, a unor redactori care au suferit persecuţii. Vorbind în faţa obiectivului, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Ioana Măgură-Bernard, Nestor Ratesh, îşi lasă cele mai sincere amintiri să se desfăşoare spontan şi viu. Se remarcă în special secvenţele cu Monica Lovinescu, imobilizată de boală la pat; acum apar câteva cadre document în care pe faţa acesteia se văd urmele violenţei agenţilor lui Ceauşescu.

Tovarășu': facerea, gloria și desfacerea unui dictator este o miniserie documentară ce se poate, de asemenea, urmări pe VOYO.

UTILE

VOYO își întâmpină utilizatorii cu oferta lunii decembrie și un pachet special de conținut pentru copii! Cadoul perfect de sărbători: abonamente la doar 2,5 euro/lună

Publicat 23.12.2024 o 10:42

​

​