ß
Florin este tânărul de 20 de ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit de mașină! Băiatul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu automobilul într-un șanț.
O tragedie fără margini a avut loc în comuna Șipote din județul Iași, acolo unde Florin, un băiat de doar 20 de ani, și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț. Potrivit primelor informații transmise de autorități, în mașină se aflau încă 4 tineri, 3 dintre aceștia ajungând la spital cu răni grave, în urma impactului puternic.
Din păcate, Florin nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Deși medicii ajunși la fața locului i-au oferit primul ajutor și i-au aplicat manevrele de resuscitare, inima tânărului a cedat.
„În noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victime omenești, în comuna Șipote. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, un tânăr de 20 de ani ar fi condus un autoturism, pe DJ 282, în comuna Șipote și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un șanț, ulterior, autoturismul răsturnându-se.
În urma accidentului, șoferul a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Prietenii și familia lui Florin abia își pot reveni din șoc, după ce au aflat că tânărul de 20 de ani a murit subit, în accidentul cumplit de mașină. Iubita acestuia, Adina, a postat pe rețelele de socializare un mesaj sfâșietor, în memoria bărbatului care i-a fost alături în ultimii ani.
„Te voi iubi mereu, dragostea vieții mele! Mi-ai lăsat inima în bucăți, nu există leac să alungăm durerea din sufletele noastre. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte, frumosul meu scump! Ai fost cel mai bun om și cel mai bun iubit din lume. Mi-ai distrus inima, sufletul meu frumos! Cum trăiesc eu fără tine, inima mea? Vino, te rog, acasă, că altfel mă duc și eu după tine”, este mesajul cutremurător scris pe rețelele de socializare Adina, iubita tânărului decedat.
Foto: Facebook