ß
Nu există Crăciun fără celebra serie de filme „Singur acasă”! Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, milioane de oameni revăd poveștile pline de aventuri ale celor doi puști simpatici, Kevin McCallister și Alex Pruitt, care au adus zâmbete pe buzele tuturor zeci de ani la rând. Macaulay Culkin încă se află în luminile reflectoarelor, însă nu putem spune același lucru și despre Alex D. Linz! Iată ce face și cu ce se ocupă acum!
Gallery
Actorul Alex D. Linz abia ce împlinise vârsta de opt ani când a luat rolul lui Alex Pruitt în filmul „Singur Acasă 3” din 1997. După succesul răsunător, acesta a mai apărut în câteva producții precum „Bruno”, „Răzbunarea lui Max Keeble” și „Miracole pe teren”, însă mai apoi s-a retras din luminile reflectoarelor.
Alex D. Linz nu a urmat o carieră în cinematografie, așa cum era de așteptat, ci s-a focusat pe pasiunile sale și a reușit să își găsească pacea și echilibrul. A fost susținut de părinții săi, Deborah Baltaxe, avocată, și Daniel Linz, profesor universitar, iar astăzi celebrul actor din „Singur Acasă 3”, în vârstă de 35 de ani, lucrează ca cercetător în domeniul științelor juridice pentru o companie din California.
Chiar dacă acum este o prezență discretă, Alex D. Linz a rămas în amintirea celor care l-au urmărit, și încă îl mai urmăresc, în celebra producție „Singur Acasă 3”.
VEZI ÎN GALERIA DE MAI SUS CUM ARATĂ ALEX D. LINZ ACUM!
Paparazzii l-au surprins fix anul trecut, în luna decembrie, plimbându-se în Los Angeles, și este pur și simplu de nerecunoscut!
Foto: Profimedia