ß
Vești bune pentru tenismena noastră! Simona Halep a primit un wild card pentru calificările de la Australian Open. Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 6 -26 ianuarie 2025.
Jucătoarea română de tenis va juca în calificări, în perioada 6-9 ianuarie, alături de alte 127 de tenismene care speră la accederea pe tabloul principal de la Melbourne.
Fostul lider WTA este în culmea fericirii!
Simona Halep a fost finalistă la Australian Open în 2018, când a fost învinsă de Caroline Wozniacki.
Prima reacție a sortivei după ce a primit wildcard pentru Australian Open: „Gândul de a reveni în Australia după trei ani este interesant şi sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am lucrat din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025. Australian Open mi-a oferit unele dintre cele mai bune momente din cariera mea, aşa că abia aştept să mă întorc la Melbourne şi să joc în faţa fanilor australieni”, a declarat românca pentru ausopen.com.
Halep ocupă locul 877 în clasamentul WTA după ce nu a jucat decât cinci meciuri în acest an. Ea a revenit în circuit în acest an, după o suspendare pentru dopaj.
În calificări vor evolua şi alte românce: Ana Bogdan (114 WTA), Anca Todoni (118 WTA), Gabriela Ruse (121 WTA) şi Miriam Bulgaru (211 WTA). Sorana Cîrstea (69 WTA), Irina Begu (79 WTA) şi Jaqueline Cristian (85 WTA) sunt calificate pe tabloul principal de simplu la Melbourne.
Foto Facebook