Un barbat din anturajul lui Amy Winehouse din Londra sustine ca vedeta ar fi cumparat cocaina si heroina in valoare de 1.200 de lire in noaptea de dinaintea mortii sale.
Tony Azzopardi, care este reaudiat de politie astazi, sustine ca a ajutat-o pe cântareata sa cumpere droguri in primele ore ale zilei de 23 iulie, aceeasi in care a fost gasita moarta in casa ei din Londra, potrivit Daily Mail.
Barbatul, in vârsta de 56 de ani, a fost introdus in anturajul vedetei de catre fostul sot al acesteia, Blake Fielder-Civil, si sustine ca vrea ca familia cântaretei "sa stie adevarul despre ceea ce s-a intâmplat".
Azzopardi a declarat ca Amy Winehouse i-ar fi cerut sa o ajute sa cumpere droguri. Barbatul sustine ca au luat impreuna un taxi pâna in West Hampstead, unde au luat legatura cu un dealer local. Potrivit lui Tony Azzopardi, cântareata ar fi platit peste 1.200 de lire pentru aproximativ 15 grame de cocaina si 15 de heroina. Ulterior, barbatul s-ar fi despartit de cântareata in Archway, in nordul Londrei.
Câteva ore mai târziu, trupul neînsufleţit al lui Amy a fost găsit de către bodyguard in apartamentul ei.
In ciuda declaratiilor lui Azzopardi, politia sustine ca nu a gasit in locuinta vedetei niciun fel de droguri, iar familia cântaretei spune ca povestea lui Azzopardi nu se potriveste cu ce ar fi facut Amy in ziua respectiva.
Cântareata britanica, a carei cariera meteorica a fost subminata de numeroase probleme cauzate de dependenta de alcool si droguri, a fost găsită moartă sâmbătă după-amiază, in apartamentul ei din nordul Londrei.
La inceputul saptamânii trecute a fost finalizata autopsia, fara a fi insa stabilita cauza decesului. O ancheta judiciara a fost deschisa la St. Pancras Coroner's Court din Londra (tribunal specializat in cazurile de deces violent sau neasteptat, n.r.), insa urmatorul termen a fost stabilit pe 26 octombrie.
Potrivit politiei din Marea Britanie, moartea cântaretei este cercetata ca "inexplicabila", dar nu "suspicioasa".
Amy Winehouse lupta de mai multi ani contra dependentei de alcool si droguri. Ea incheiase recent o cura de dezintoxicare si a incercat sa revina pe scena, printr-un turneu european, pe care a fost nevoita in cele din urma sa il anuleze.
Amy si-a "invins" dependenta de droguri si "incerca cu adevarat sa isi rezolve problema pe care o avea cu alcoolul", a declarat tatal vedetei, Mitch Winehouse, un fost sofer de taxi devenit cântaret de jazz, in timpul discursului pe care l-a tinut in memoria fiicei sale, cu ocazia ceremoniei funerare.
Sursa: mediafax