ß
Cătălina, o tânără în vârstă de doar 21 de ani, s-a stins din viață la data de 16 decembrie 2024, pe patul de spital.
Doliu fără margini în Buzău, acolo unde Cătălina, o tânără în vârstă de doar 21 de ani, s-a stins din viață fulgerător, la câteva luni după ce părinții ei au găsit-o într-o stare de inconștiență, pe podea.
Totul a început în luna septembrie a acestui an, atunci când tânără de 21 de ani și-a sunat mama pentru a-i spune că se simte rău. Cătălina acuza dureri foarte puternice de cap, însă nu s-a gândit niciodată că această afecțiune i-ar putea aduce sfârșitul. La scurt timp după apel, fata a căzut din picioare și a fost găsită de părinți într-o stare de inconștiență, întinsă pe podea.
Acela a fost momentul în care părinții Cătălinei au sunat la 112, iar tânăra a fost transportată la Spitalul de Urgență din Buzău. Acolo, medicii au operat-o, explicând faptul că din cauza unui puseu de hipertensiune, i s-a spart un vas de sânge la creier, ceea ce a dus la o hemoragie cerebrală.
La scurt timp după intervenția chirurgicală, Cătălina s-a trezit din comă, iar părinții au răsuflat, în sfârșit, liniștiți deoarece operația fusese un succes.
„O fată tânără, de 21 de ani, a făcut hemoragie intracerebrală. A venit în stare de comă profundă, noaptea. S-a încercat trimiterea ei spre București, dar acolo nu au locuri, în alte spitale au zis că acest caz este depășit din punct de vedere chirurgical. Am fost chemat de acasă, imediat mi-am chemat colegii. Au venit, am făcut operația și, după două săptămâni de comă, pacienta și-a revenit. Luni a deschis ochii. Gândițivă, o fată tânără, care avea o cană de sânge în creier”, a declarat, pe 15 octombrie, la Focus TV, dr. Bogdan Rotund, medic neurochirurg.
CITEȘTE ȘI:
După ce a fost operată la Buzău, iar părinții săi au fost convinși că fata lor este în afara oricărui pericol, Cătălina a început să se simtă, din nou, din ce în ce mai rău. Astfel, ea a fost internată la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde medicii au intubat-o. Din nefericire, la data de 16 decembrie 2024, tânăra a pierdut lupta cu viața.
Familia, prietenii și toți cei care au cunoscut-o pe Cătălina sunt devastați de durere. Acestora nu le vine să creadă că tânăra de doar 21 de ani s-a stins din viață atât de devreme.
„Dumnezeu să te așeze lângă îngeri, fată frumoasă, iar părinților îndurerați multă putere să treacă peste această grea pierdere! Dumnezeu să o odihnească!!/ Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace lângă cei drepți și buni!”, sunt câteva dintre mesajele postate în online de cunoscuți.
Foto: Facebook