ß
Show fotbalistic unic în BTarena cu marele jucător brazilian
Sports Festival pregătește pentru România un moment istoric: Ronaldinho Gaúcho, una dintre cele mai mari legende ale fotbalului, va veni la Cluj-Napoca pentru un spectacol sportiv de excepție. Evenimentul va avea loc în BTarena, sâmbătă, 14 iunie și va oferi fanilor o experiență de neuitat. Publicul va avea ocazia să îl vadă pe marele jucător brazilian în cadrul unui show fotbalistic, un concept unic, care pune accent pe spectacol și tehnică, și care îl va avea în prim-plan pe Ronaldinho. Evenimentul va reuni sportivi invitați și momente spectaculoase.
Ronaldinho Gaúcho: ”Anul viitor, în 14 iunie, voi fi la Sports Festival, în România. O să joc alături de prietenii mei. Sunt sigur că ne vom distra. Ne vedem acolo!”
Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival: ”Este un vis împlinit aducerea lui Ronaldinho la Sports Festival. Sunt mândru că avem la Cluj-Napoca asemenea legende, la cel mai mare eveniment multi-sportiv din România. Să îl vezi live, în fața ochilor, pe cel care ne-a vrăjit cu jocul său spectaculos este cu siguranță o experiență care nu se compară cu a-l urmări în social media sau la TV. Va fi un show fotbalistic cum nu s-a mai văzut până acum! Se va juca într-un sistem de 5+1, în fiecare echipă, iar numele care vor urma vor fi de asemenea extrem de mari. BTarena este locul în care an de an am organizat evenimente sportive memorabile și tinde să devină un spațiu al amintirilor de neuitat pentru fanii sportului. Demonstrativul din 2025 promite să le întreacă pe toate. Cu siguranță, va fi cel mai mare eveniment sportiv pe care l-am organizat până acum, unul care va inspira și va rămâne în sufletul fiecărui fan prezent în sală, în 14 iunie.”
9.000 de locuri la show-ul lui Ronaldinho. Pre-înregstrările încep joi!
Organizatorii anunță că fanii se vor putea pre-înregistra pentru a avea acces la biletele de la meciul organizat în 14 iunie 2025, pe bilete.sportsfestival.com. Numărul biletelor la show-ul lui Ronaldinho este limitat la cele 9.000 de locuri disponibile în BTarena și se vor pune în vânzare în mai multe etape. Startul pre-înregistrărilor se dă joi, 12.12, ora 14:00, iar cele 3000 de bilete, se vor pune în vânzare marți, 17 decembrie ora 14:00, la cel mai bun preț posibil.
Fiecare persoană înscrisă va putea achiziționa maxim patru bilete.
Cei care sunt pre-înregistrați, dar nu au reușit să achiziționeze bilete în prima etapă, o vor putea face la începutul anului 2025, în cel de-al doilea val, când vor fi anunțate și alte nume ale unor jucători care vor fi prezenți la Sports Festival.
Ronaldinho – legenda care a cucerit inimile fanilor
Ronaldinho, supranumit O Bruxo (Vrăjitorul), cunoscut pentru driblingurile sale spectaculoase și contribuția sa remarcabilă în fotbalul internațional, este singurul jucător care are în palmares Cupa Mondială (2002), Copa America (1999), Cupa Confederațiilor (2005), Copa Libertadores (2005), Champions League (2006 cu FC Barcelona) și Balonul de Aur (2005), unul dintre cei mai carismatici jucători de fotbal din toate timpurile. Născut în Porto Alegre, Brazilia, Ronaldinho a scris istorie la cluburi de prestigiu precum Paris Saint-Germain, FC Barcelona și AC Milan. De-a lungul carierei sale strălucitoare, pe lângă trofeele amintite, a cucerit inimile milioanelor de fani prin bucuria sa molipsitoare, afișată pe teren.
Ronaldinho nu doar că a devenit un jucător de fotbal renumit, dar a avut și abilitatea rară de a fi iubit de milioane de oameni datorită stilului său unic de joc și energiei sale pozitive. Povestea sa incredibilă - a unui copil care a transformat pasiunea pentru fotbal într-o carieră legendară - continuă să inspire generații întregi de iubitori ai sportului.
Sports Festival 2025 – Noi surprize și provocări pentru iubitorii sportului
Cea de-a șasea ediție SPORTS FESTIVAL, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, va avea loc în 12-15 iunie 2025, la Cluj-Napoca. După o ediție de succes organizată anul acesta, cu titani ai tenisului mondial, organizatorii pregătesc noi surprize și provocări iubitorilor de sport. Evenimentul se va desfășura, ca de obicei, în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, părculețul de copii din proximitatea stadionului și Parcul Iuliu Hațieganu.
Conceptul festivalului este unul generos: timp de patru zile, sportul coboară în stradă și provoacă participanții să regăsească bucuria de a face mișcare. La Sports Festival, competiția cea mai mare este cu propria persoană. Ediția din acest an (13-16 iunie) a însemnat un spectacol total al sportului în care publicul a putut atât să practice și să încerce sporturi noi, să se distreze făcând mișcare, să concureze la competiții, cât și să întâlnească legende mondiale ale tenisului. Andre Agassi și soția sa, Stefanie Graf, au venit de peste ocean pentru a întâlni publicul din România. Cei doi au jucat, la Cluj-Napoca, în cadrul unui demonstrativ de tenis, în premieră, alături de Simona Halep, Andrei Pavel, Justin Gimelstob și Horia Tecău, în BTarena și au oferit o seară magică celor aproape 10.000 de fani prezenți la eveniment.