ß
  • PRO TV
  • S-au anunțat nominalizările la Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan, în cursa pentru două premii după rolurile din „A Different Man” şi controversatul „The Apprentice”

S-au anunțat nominalizările la Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan, în cursa pentru două premii după rolurile din „A Different Man” şi controversatul „The Apprentice”

S-au anunțat nominalizările la Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan, în cursa pentru două premii după rolurile din „A Different Man” şi controversatul „The Apprentice”

Mindy Kaling și Morris Chestnut au anunțat nominalizările pentru ediția 2025 a Globurilor de Aur, care va avea loc în 5 ianuarie. La cea de-a 82-a ediție, musicalul „Emilia Pérez” conduce clasamentul cu 10 nominalizări, iar actorul român Sebastian Stan este dublu nominalizat.

Actorul român a reușit o performanță rară! Sebastian Stan este nominalizat la Globurile de Aur la categoria „Cel mai bun actor principal” pentru interpretare într-un film comedie/ musical („A Different Man”) şi într-un film dramă („The Apprentice”).

În cel din urmă, Sebastian Stan l-a interpretat pe Donald Trump. „The Apprentice: Povestea originii lui Trump” conturează un portret moral al lui Donald Trump - evoluția sa de la „ucenic” al afacerilor la viitor magnat imobiliar, punând în prim plan psihologia personajului și relațiile.

Sebastian Stan, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood

Actorul de origine română este cunoscut în întreagă lume, în special grație rolului din filmele Marvel „The Avengers”.

Sebastian Stan s-a născut în Constanța, România. Când acesta avea doi ani, părinții săi au divorțat. Mai târziu, Sebastian s-a mutat, alături de mama sa, în Austria, Viena, înainte de a ajuge în Rockland County, New York. În timpul liceului, a început să cocheteze cu actoria, pentru ca mai apoi să decidă să urmeze această profesie. 

Globurile de Aur 2025. Lista completă a nominalizărilor

Cea mai bună dramă: „The Brutalist”; „A Complete Unknown”; „Conclave”; „Dune: Part Two”; „Nickel Boys”; „September 5”.

Cel mai bun film musical sau comedie: „Wicked”; „Anora”; „Emilia Pérez”; „Challengers”; „A Real Pain”; „The Substance”.

Cel mai bun actor într-un film musical sau comedie: Jesse Eisenberg, „A Real Pain”; Hugh Grant, „Heretic”; Gabriel LaBelle, „Saturday Night; Jesse Plemons, „Kinds of Kindness”, Glen Powell, „Hitman”; Sebastian Stan, „A Different Man”.

Cea mai bună actriţă/ musical sau comedie: Amy Adams (Nightbitch), Cynthia Erivo (Wicked), Karla Sofía Gascón (Emilia Pérez), Mikey Madison (Anora), Demi Moore (The Substance), Zendaya (Challengers)

Cel mai bun actor/ dramă: Adrien Brody (The Brutalist), Timothée Chalamet (A Complete Unknown), Daniel Craig (Queer), Colman Domingo (Sing Sing), Ralph Fiennes (Conclave), Sebastian Stan (The Apprentice)

Cea mai bună actriţă/ dramă: Pamela Anderson (The Last Showgirl), Angelina Jolie (Maria), Nicole Kidman (Babygirl), Tilda Swinton (The Room Next Door), Fernanda Torres (I’m Still Here), Kate Winslet (Lee).

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar în orice film: Selena Gomez (Emilia Pérez), Ariana Grande (Wicked), Felicity Jones (The Brutalist), Margaret Qualley (The Substance), Isabella Rossellini (Conclave), Zoe Saldaña (Emilia Pérez)

Cel mai bun actor într-un rol secundar în orice film: Yura Borisov (Anora), Kieran Culkin (A Real Pain), Edward Norton (A Complete Unknown), Guy Pearce (The Brutalist), Jeremy Strong (The Apprentice), Denzel Washington (Gladiator II)

Cel mai bun regizor - film: Jacques Audiard (Emilia Pérez), Sean Baker (Anora), Edward Berger (Conclave), Brady Corbet (The Brutalist), Coralie Fargeat (The Substance), Payal Kapadia (All We Imagine as Light)

Cel mai bun film de animaţie: „Flow”; „Inside Out 2”; „Memoir of a Snail”; „Moana 2”; „Wallace and Gromit: Răzbunarea cea mai faină”; „The Wild Robot”.

Realizări cinematografice şi de box office: „Alien: Romulus”; „Beetlejuice Beetlejuice”; „Deadpool & Wolverine”; „Gladiator II”; „Inside Out 2”; „Twisters”; „Wicked”; „The Wild Robot”.

Cea mai bună coloană sonoră originală: „Conclave”; „The Brutalist”; „The Wild Robot”; „Emilia Pérez”; „Challengers”; „Dune: Partea a doua”.

Cel mai bun film străin: All We Imagine as Light (Sideshow / Janus Films) - SUA/ Franţa/ India, Emilia Pérez (Netflix) - Franţa, „The Girl With the Needle” (Mubi) - Polonia/ Suedia/ Danemarca, „I’m Still Here” (Sony Pictures Classics) - Brazilia, „The Seed of the Sacred Fig” (Neon) – SUA/ Germania, „Vermiglio” (Sideshow / Janus Films) - Italia.

Televiziune

Cel mai bun serial dramă: „Shogun”; „The Diplomat”; „Slow Horses”; „Mr. and Mrs. Smith”; „The Day of the Jackal”; „Squid Game”.

Cel mai bun serial musical sau comedie: „Abbott Elementary”; „The Bear”; „Hacks”; „Nobody Wants This”; „Only Murders in the Building”; „The Gentlemen”.

Cel mai bun actor într-un serial dramă: Donald Glover, „Mr. and Mrs. Smith”; Jake Gyllenhaal, „Presumed Innocent”; Gary Oldman, „Slow Horses”; Eddie Redmayne, „The Day of the Jackal”; Hiroyuki Sanada, „Shogun”; Billy Bob Thornton, „Landman”.

Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Kristen Bell, „Nobody wants This”; Quinta Brunson, „Abbott Elementary”; Ayo Edebiri, „The Bear”; Selena Gomez, „Only Murders in the Building”; Kathryn Hahn, „Agatha All Along”; Jean Smart, „Hacks”.

Fotografii: Getty Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni