ß
Este pentru a doua oară când Ela Crăciun participă alături de buna sa prietenă, designerul Diana Nicolaie, la ,,Festivalul Brazilor de Crăciun", un eveniment organizat an de an de ,,Salvați Copiii”, în cadrul căruia au reușit să strângă împreună 55.000 de euro, pentru a fi folosiți în scopul acordării unui acces egal la educație de calitate, pentru copii care nu dispun de posibilități materiale.
„Este al doilea an în care particip, iar dacă anul trecut am strâns alaturi de Diana Nicolaie 50.000 de euro, anul acesta ne-am îmbunătățit performanța și am reușit să obținem 55.000 de euro pentru copii. Și eu, și Diana avem în total cinci copii și nu putem să rămânem indiferente față de ceea ce se întâmplă cu țara noastră. Lipsa educației copiilor nu este lipsa lor, ci pe termen lung este chiar lipsa noastră, ca nație. Am participat la multiple acțiuni organizate de ,,Salvați Copiii" și știu cât de mulți copii vor să învețe și nu au posibilitatea, sunt foarte multe cazuri tragice, care au nevoie de susținerea noastră ca societate. Este nevoie să conștientizăm binele pe care îl putem face în lume și să începem de undeva, de aproape. ", a declarat Ela Crăciun.
Cea de-a XXIV-a ediție a evenimentului a strâns aproximativ 1.000.000 de euro, fonduri care vor fi folosite pentru a garanta accesul egal la educație, iar în cadrul ediției de anul acesta bradul realizat de Ela Crăciun și Diana Nicolaie a avut tema ,,Embrace the Light", un concept menit să aducă lumină în viața copiilor care au nevoie de ghidare, protecție și susținere necondiționată.
Cunoscută publicului drept prezentatoare și realizatoare tv, mămică a trei copii și nu în ultimul o figură marcantă în mediul online, unde asigură accesul oamenilor la informații utile și verificate, Ela Crăciun și-a făcut o misiune din a garanta accesul oamenilor la un mod de viață mai bun, mai sănătos.
Cel mai recent proiect marca Ela Crăciun menit să ofere informații direct de la specialiști în diverse domenii este chiar podcastul ei ,,Cu Ela la doctor" care se bucură de un succes impresionant și care deja a ajuns la cel de-al doilea sezon.
Cum perioada sărbătorilor se apropie, nici anul acesta Ela Crăciun nu va rata ocazia de a petrece timp alături de cei dragi ei, familia și prietenii, alături de care și-a propus să serbeze Crăciunul și Anul Nou.
Ca în aproape fiecare an, Ela Crăciun nu va rata bucuria unui Crăciun în familie, petrecut și de această dată la casa părintească din Sinaia, unde celebra prezentatoare tv se va bucura de cei dragi și tradițiile de iarnă pe care an de an le urmează.