ß
Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean s-au împăcat. Cei doi artiști au dat vestea cea mare pe rețelele de socializare, acolo unde și-au anunțat fanii că și-au mai dat o șansă, deși ultima lor despărțire părea să fie una definitivă.
În urmă cu mai multe săptămâni, Bogdan de la Ploiești anunța că el și Cristina Pucean s-au despărțit din nou. Deoarece s-au împăcat și despărțit de nenumărate ori, fanii celor doi nu au crezut că separarea este una reală și așteptau să vadă cât va dura până când se vor afișa împreună din nou.
Supărarea se pare că nu a ținut foarte mult, deoarece Cristina Picean și Bogdan de la Ploiești au decis să își mai dea o șansă. Recent, dansatoarea a postat o fotografie cu Bogdan de la Ploiești, pe fundalul căreia se auzea piesa ”Tu, tu, tu”, lansată de artist.
Reacțiile au fost, bineînțeles, împărțite, deoarece o parte dintre internauți sunt convinși că cei doi nu au fost despărțiți nici măcar o zi în toată această perioadă și doar au mimat că nu mai formează un cuplu, pentru a beneficia de atenție.
În urmă cu ceva timp, Bogdan de la Ploiești a decis să facă un video, prin care să își anunțe fanii că nu mai formează un cuplu cu Cristina Pucean, după ce începuseră să circule mai multe zvonuri despre separarea lor.
Artistul a mărturisit că el și dansatoarea se despărțiseră de ceva vreme, doar că luaseră decizia de a ține totul pentru ei, pentru a nu mai fi, din nou, acuzați că nu spun adevărul.
„Am văzut că sunteți foarte curioși de viața mea sentimentală, iar, astăzi, vreau să vă împărtășesc purul adevăr. Eu și Cristina nu mai formăm un cuplu de ceva timp, doar că nu am vrut să spunem asta, ca să nu credeți că este vorba de vreo strategie de marketing sau să credeți că promovăm vreo piesă.
Pur și simplu, astăzi, din cauza hate-ului pe care și l-a luat ea pe rețelele de socializare și ce am văzut că mai scriu unii oameni care nu vor să ne facă decât rău, am ales să ies în față, să vă spun adevărul. Nu a fost vorba de trădare, nu a fost vorba de înșelat, nici din partea mea, nici din partea ei”, a spus Bogdan de la Ploiești, în mediul online.
Sursa foto: Instagram