La doar șase luni, fiul celei mai bogate românce participă la un concurs de modele. Anca Verma, stabilită în India, a distribuit mai multe fotografii cu bebelușul, îndemnându-și prietenii să-l voteze la competiția online World Model Kid.
Anca Verma este căsătorită cu miliardarul indian, Abhishek Verma. Cei doi au devenit părinții unui băiat, pe 6 iulie 2024. „Inimile noastre sunt pline de dragoste și recunoștință în timp ce sărbătorim acest nou capitol din viața noastră”, a scris Anca în acea zi.
Recent, femeia care se ocupă de afaceri, dar și de acțiuni filantropice a publicat noi fotografii cu fiul ei. Cu această ocazie a spus și cum îl cheamă pe mezinul familiei - Aditeshwar Verma. Numele are origini sanscrite. Semnifică o figură puternică și divină, adesea asociată cu Lord Vishnu sau Surya, zeul soarelui. Numele este rar folosit ca nume dat, dar are o semnificație culturală și religioasă profundă. Aditeswar evocă un sentiment de măreție, putere și autoritate divină. Este un nume rădăcini istorice profunde.
Chiar dacă este stabilită de mulți ani în India, Anca Verma nu uită niciodată de România, țara ei natală. Recent, ea a fost la vot și a postat o fotografie cu fiul în brațe, chiar lângă cutia cu buletinele de vot.
VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Gallery
Cu numele ei de fată, Anca Neacșu, a avut o carieră de model în Europa, înainte de a se căsători cu Abhishek. Ea a absolvit Universitatea din Galați și a obținut un master în inginerie. Anca s-a remarcat în lumea modelingului, după ce a câștigat titlul de Miss România, dar în scrut timp a renunțat la această activitate. S-a angajat la o companie de telefonie mobilă, unde a fost numită Director General Adjunct al operațiunilor pentru București.
Viața ei s-a schimbat radical după ce l-a cunoscut pe actualul soț, afaceristul indian Abhishek Verma. Bărbatul provine dintr-o familie cunoscută în India, părinții lui fiind foști parlamentari. La rândul lui, Abhishek s-a îmbogățit după ce a pus bazele unei companii care se ocupa cu vânzarea de armament. Ulterior, Anca i-a devenit nu doar soție, dar și partener de afaceri.
În prezent, Anca este președintele Olialia World, care este o companie multinațională, lider pe piața indiană a bunurilor de larg consum. Aceasta produce țigări, băuturi spirtoase și carbogazoase, produse lactate și altele. Averea familiei Verma se ridică la milioane de dolari.
Sursă foto: Instagram