Dana Rogoz a deschis ușa casei sale din Viscri echipei La Măruță.
Gallery
Am descoperit o casă care în viitor se vrea a fi de poveste și cu o poveste impresionantă. Nimeni nu credea că mai poate fi restaurată, nici măcar localnicii care sunt păstratori de tradiții. În Viscri, nu ai voie să modifici nimic, totul trebuie construit astfel încât să nu se schimbe felul în care arată satul, iar provocarea aceasta a fost fix pe placul Danei.
Dana nu se vede locuind aici permanent, însă își dorește să petreacă numeroase vacanțe în care copiii ei să aibă parte de atmosfera magică de altădată.