Fanii i-au cerut insistent lui Selly în ultimele zile să își spună părerea despre alegerile prezidențiale. Tânărul influencer nu a numit candidatul pe care îl susține, însă i-a îndemnat pe admiratorii săi să se documenteze bine înainte să pună ștampila pe buletinul de vot.
Influencerul le-a transmis fanilor că votul este esențial pentru o democrație sănătoasă.
„Țara asta, așa cum e ea, cu bune și cu rele, ne-a oferit totuși niște lucruri – un sistem de educație, un sistem de sănătate și, cel mai important, siguranță și stabilitate. Noi putem da ceva înapoi acestei țări – să ne luăm câteva ore, să ne documentăm și să ieșim la vot și să votăm informat,” a spus Selly.
El a atras atenția asupra pericolului propagandei și a îndemnat la o documentare serioasă înainte de a lua o decizie:
„Mai important decât oricând este să alocați un pic de timp să vă documentați, să vă informați și să ieșiți la vot, atât la alegerile parlamentare, cât și cele prezidențiale. Nu vă lăsați influențați de videoclipuri de propagandă ale unui candidat sau ale unui partid, încercați să vă informați din surse independente.”
Selly a punctat și rolul crucial al Parlamentului în conducerea țării, motiv pentru care i-a îndemnat pe followerii săi să meargă duminică la alegerile parlamentare:
„Parlamentul este cea mai importantă structură pe care o votăm, e cel care votează legile. Votează dacă această țară merge sau nu la război, deci votul din duminica asta este extrem de important.”
Gallery
Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară:
„Până și dictatorul vrea democrație.”
„Ai votul meu când faci 35 de ani și candidezi la prezidențiale.”
„Vere, când o să candidezi? ?”
„Șelaru președinte 2034.”
„Era și timpul să transmiți un mesaj. Felicitări pentru atitudine!”
@selly ♬ original sound - selly