Cristela Georgescu a reacționat după ce soțul ei a făcut declarații controversate referitoare la avort și cezariană. Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a spus despre cezariană că este „o tragedie” și că „se rupe firul divin.”
Gallery
Cristela Georgescu, care a născut ambii copii prin cezariană, susține că afirmațiile făcute de partenerul ei de viață, Călin Georgescu, au fost scoase din context.
Soția lui Călin Georgescu a făcut publică povestea ei de viață, pe care puțină lume o știa. Cristela Georgescu a făcut un live pe rețelele de socializare și a vorbit despre declarațiile controversate ale partenerului ei de viață, precum și despre faptul că la vârsta de 34 de ani medicii i-au spus că mai are de trăit trei luni.
„Am trecut prin două cezariene, cum ar putea să interzică cezariana? Aceste lucruri sunt scoase din context (…) Noi am văzut diferența dintre copii născuți prin cezariană și copii născuți cu blândețe, natural, firesc. Nu vorbim de cazurile strict necesare de cezariană.
La 34 de ani mi s-a spus că mai am de trăit trei luni. Medicina a ridicat din umeri și m-a trimis acasă. Un medic cu credință în Dumnezeu, care nu era ortodox, dar pentru care am primit binecuvântare de la părintele duhovnic, m-a ajutat să înțeleg că atunci când ai credință nu poți să ieși decât biruitor. Eu am umblat prin valea umbrei morții”, spunea Cristela Georgescu.
Sursă foto: Facebook