Gutiera de contenție, esențială pentru păstrarea alinierii dentare după aparatul dentar.
Sănătatea dinților și a cavității bucale a fost dintotdeauna în topul priorităților pentru menținerea stării de bine, iar aparatele dentare sunt tot mai des utilizate în acest sens. După finalizarea unui tratament ortodontic, etapa de contenție joacă un rol primordial pentru a menține noua poziționare a dinților,
În acest sens, specialiștii în ortodonție recomandă a se utiliza o gutiera de contentie pentru menținerea zâmbetului și pentru prevenirea revenirii dinților la pozițiile inițiale.
Corectarea danturii cu aparat dentar presupune utilizarea unor dispozitive ortodontice care să alinieze dantura pentru o bună funcționare a cavității bucale, dar și în scopuri estetice. După ce este îndepărtat aparatul dentar folosit pentru a modifica poziția dinților, aceștia tind să revină la poziția inițială din cauza memoriei țesuturilor din jur.
Cu ajutorul gutierei de contenție se va stabiliza poziția dinților, până când osul și țesuturile din jur se vor adapta complet la noua aliniere. De asemenea, sunt evitate deplasările incorecte, care pot apărea chiar și în cazul unei danturi perfect aliniate după tratament. În plus, rezultatele se vor menține pe termen lung asigurând astfel un zâmbet frumos și sănătos.
Există mai multe tipuri de gutiere, fiecare adaptată nevoilor individuale ale pacientului, gutiera mobilă fiind una dintre cele mai populare. Aceasta este confecționată din material transparent, ușor de utilizat, fiind purtată mai ales pe timpul nopții. Se pot folosi și gutiere fixe, formate dintr-un fir metalic ce se aplică pe partea din spate a dinților, oferind suport continuu și invizibil pentru o perioadă lungă de timp. Alegerea tipului potrivit se va face în funcție de specificul cazului, iar medicul va recomanda de fiecare dată cea mai potrivită soluție.
Corectarea danturii cu aparat dentar este doar primul pas. Gutiera de contenție asigură că investiția în sănătatea dentară nu este compromisă evitând recidiva ortodontică, adică revenirea dinților la poziția lor inițială. Se va menține astfel un echilibru al mușcăturii, esențial pentru sănătatea cavității bucale pe termen lung. În plus, se va conserva estetica zâmbetului, care contribuie în mod semnificativ la încrederea în sine a pacientului.
Atunci când trebuie să porți o gutieră de contenție este bine să respecți indicațiile ortodontului cu privire la durata și modul de utilizare. Nu uita să păstrezi gutiera curată, spălând-o zilnic pentru a evita acumulările de bacterii. Prezintă-te regulat la controale pentru ca medicul să poată monitoriza alinierea dinților și starea gutierei. Chiar dacă este posibil ca în primele zile gutiera să îți provoace un disconfort, nu renunța la ea pentru că altfel există riscul ca rezultatele pe care le-ai obținut să fie compromise, caz în care va trebui să revii la pașii anteriori.
Menținerea unui zâmbet perfect după tratamentul ortodontic depinde de respectarea acestei etape finale. Gutiera de contenție este partenerul ideal pentru a conserva cât mai bine rezultatele pe termen lung și pentru a te bucura de beneficiile unei danturi sănătoase și frumoase.