Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu, a vorbit public despre victoria tatălui său la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
Gallery
Călin Georgescu se află în acest moment în topul clasamentelor, în contextul alegerilor prezidențiale din România. Acesta a reușit să obțină un procent de 22,95% dintre voturi, adjudecându-și astfel locul în turul II al alegerilor, care se va desfășura pe 8 decembrie.
Victoria acestuia vine ca o bombă în spațiul românesc deoarece, până de curând, oamenii habar nu aveau de existența omului politic.
Faptul că liderul independent Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost un șoc și pentru fiul lui. Cosmin Georgescu a declarat că nu a sărbătorit victoria și că va reveni cu mai multe declarații peste două săptămâni, când se va stabili clar cine ocupă scaunul de la Cotroceni.
„Nu am sărbătorit aseară victoria. Nu vă pot spune mai multe. Eu sunt un simplu antrenor de tenis. Acum sunt la un turneu. Mai multe discutăm peste două săptămâni", a spus, în această dimineață, Cosmin Georgescu, potrivit Adevărul.
Foto: Facebook