ß
Elena Lasconi și Cătălin Georgescu au ajuns în fața altarului, la 18 ani de când aceasta a divorțat de primul soț. Președinta USR este convinsă că i-a fost trimis de Dumnezeu, după ce s-a rugat pentru împlinire pe plan personal.
Gallery
Elena Lasconi s-a căsătorit la vârsta de 18 ani și, patru ani mai târziu, a divorțat. La 18 ani după aceea, aceasta l-a cunoscut pe Cătălin Georgescu, actualul partener de viață.
Soțul Elenei Lasconi a lucrat ca avocat până în anul 2019, având 23 de ani de experiență în acest domeniu. A decis să facă o schimbare de carieră și s-a angajat pe post de consilier USR, în Parlament.
Conform informațiilor oferite de Elena Lasconi, în cadrul unei emisiuni prezentate la Digi24, acesta are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, însă președinta USR susține că ar face mult mai mulți bani din avocatură.
„Nu este într-o agenție, așa cum sunt tot felul de ipocriți care vorbesc despre asta, în care să primească 3 mii sau 10 mii de euro pe lună. Muncește foarte mult și da, știu, trebuia să apară acest articol pentru că i-a încurcat foarte tare, că zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu”, a spus Elena Lasconi.
Elena Lasconi a recunoscut, în cadrul unui interviu acordat pentru Life.ro, faptul că și-a cunoscut soțul, după ce a decis să îi ceară ajutorul lui Dumnezeu. După ce s-a rugat într-o biserică, cerându-i lui Dumnezeu să îi dea un bărbat potrivit, la scurt timp după aceea, l-a cunoscut pe Cătălin.
„Anii au trecut și am început să simt gustul amar al vieții, o neîmplinire sufletească ce depășise, deja, faza de resemnare, care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Atunci, am realizat că, de fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, el mi-a dat (…) M-am rugat (…) A vrut bunul Dumnezeu și ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am făcut un copil!”, a mai povestit aceasta.
Sursa foto: Facebook